Un jder se oploșise într-o șură,
Într-o ogradă mică și săracă,
Învecinată cu boierul cel mai mare,
Care avea și oi, și cai și vacă.
Și mai avea boierul păsări multe,
Că numărul nici nu le mai știa,
Dar de zgârcit și rău îi merse vestea,
Că toată lumea-n sat îl ocolea.
Și când plecă tot satul la culcare,
Porni și jderul nostru la vânat,
Să facă ordine-n găini și prin cuibare,
În curtea boierească, pe-nserat.
Și după ce mâncă pe săturate,
În mintea lui de jder, ce îi veni?
Găina strangulată și pe moarte
Săracului în prag i-o târâi...
Și omul cel sărac își dete seama,
Că are jderul în ograda lui
Și, cum era cinstit, se duse-n grabă
Să-i povestească tot boierului.
Dar când boierul îl văzu pe om la poartă,
Își asmuță și câinii după el.
De frică c-a venit după pomană,
Îl alungă pe cel sărac, ca un mișel.
Și-atunci săracul se întoarse-acasă,
Peni găina și o puse-n oală
Și își hrăni nevasta și copiii,
Fără să dea la nimeni socoteală.
Iar cel boier, plângându-se, prin lume,
De-a jderului cruzime povestea
Și despre cum, adeseori, în noapte,
Câte o puică tânără pierdea...
Iar omul cel sărac primea pomana
Adusă-n prag de jderul înțelept.
Și când hrănea copiii lui cu zeamă
Îi mulțumea lui Dumnezeu cel bun și drept...
Morala:
Când oameni sunt cu inima de piatră,
Se-ntâmplă Dumnezeu să ne arate,
Că-n inima sălbatecă și crudă,
Există mult mai multă bunătate...
Autor Diana Sava Daranuța