Actualitate

„Îţi mulţumesc, Maica lui Dumnezeu! Tu m-ai iertat”

5037

Noi cu credinţa noastră călătorim prin această viaţă de mii de ani. Noi am dat pentru ea sânge; ea ne-a dat nouă duh. Noi am încercat-o şi am aflat că este adevărată, dulce şi aducătoare de mântuire. Sfinţii noştri sunt vii, şi până în ziua de astăzi se arată vii prin numeroase semne şi minuni. Puterea electricităţii se pogoară prin conductori; puterea lui Dumnezeu se pogoară prin sfinţi. Părintelui îi place să proslăvească pe fiii Săi iubiţi, arătându-şi prin ei puterea. Puterea şi ajutorul bineplăcuţilor lui Dumnezeu nu am simţit-o numai noi, creştinii, ci şi musulmanii noştri.

Ortodoxia se află astăzi între două unilateralităţi: de o parte sunt musulmanii, ce recunosc puterea credinţei noastre, dar nu recunosc Cartea credinţei noastre; iar de cealaltă parte sunt scornitorii apuseni de credinţe noi, ce recunosc Cartea, însă nu recunosc puterea credinţei noastre. Despre aceştia din urmă scrie dumnezeiescul Pavel că „au chipul bunei credinţe, însă tăgăduiesc puterea ei”. Şi îl sfătuieşte pe Timotei: „şi de aceştia să te fereşti”. Noi am ţinut şi ţinem şi Cartea, adică Sfânta Scriptură, şi Puterea, adică semnele şi minunile lui Dumnezeu prin sfinţi, cruce, icoane, prin rugăciuni şi toate sfintele taine.

„Oare şi pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-o apărăm de hulitori?” Ea se apără destul singură. Pe patul de moarte, hulitorii ei urlă de durere. Între noi era un om, botezat, care a călcat în picioare cu răutate icoana Născătoarei de Dumnezeu, iar înainte de moarte a bolit vreme îndelungată. Tot se apăra de cineva lovind văzduhul cu mâinile. Striga ziua şi noaptea: „Harapi! Harapi negri! Plecaţi de la mine!”. Când i s-a făcut molitfă către Maica Domnului, s-a liniştit. După aceea a început să plângă, zicând: „Iată, a venit Maica Domnului şi cu toiagul ei i-a alungat pe harapi de la mine”. Câteva zile a vărsat lacrimi, tot sărutând şi mângâind icoana Maicii Domnului, „Îţi mulţumesc, Maica lui Dumnezeu! Tu m-ai iertat”, şoptea neîncetat. Şi cântând lin un cântec, s-a despărţit de noi cu vrednicie şi seninătate.

Binecuvântarea lui Dumnezeu să vă întărească, fraţilor!

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare. Volumul I, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, p. 143-144


Articole Asemănătoare
4218

Cu credinţa e cum e cu cultura: te ţii de ea – o ai, nu te ţii – o pierzi

  Mijloacele de informare aduc mai multe informări, mai multe gânduri în fiinţa omului, însă trebuie să fii selectiv, să ştii ce să primeşti şi ce să nu primeşti. Nu ştiu dacă cei care nu au nici un fel de legătură cu mijloacele de informare sunt mai îmbunătăţiţi pentru faptul acesta: că nu cunosc anumite […]

Articole postate de același autor
7215

Cea mai sfântă datorie pentru părinţi

Nu este de-ajuns pentru o mamă ca ea să aducă un copil în lume, că aceasta o face firea. Ci datoria cea mai de seamă a unei mame este creşterea, educaţia care este lăsată în seama ei. Şi ca să cunoşti că o femeie, nu atât prin naştere este cinstită ca mamă, cât mai ales […]