Actualitate

ÎPS Arhiepiscop Petru a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, în Duminica a X-a după Rusalii

1704

În Duminica a zecea după Rusalii, 29 august 2021, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.

După citirea pericopei evanghelice (Matei 17, 14-23), despre vindecarea fiului lunatic, Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul pasajului evanghelic, vorbind despre boala sufletească – păcatul, care îl dă pe om în stăpânirea diavolului; despre răutatea diavolului revărsată în viața și sufletul omului; despre nevoia de a veni la Hristos, ca să ne vindecăm sufletește; despre necesitatea postului și a rugăciunii; despre slaba credință, care nu aduce roade; despre purtarea de grijă a sufletului.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți credincioși cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată.

După aceasta Prot. Ștefan Rîmbu, din numele slujitorilor Catedralei Episcopale și a corpului ipodiaconal al Înaltpreasfinției Sale, a felicitat Ierarhul cu împlinirea a 29 ani de la hirotonia în treapta de ieromonah.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

Menționăm că la ora 6 s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie, la care a cântat Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana Rotari.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculțan) și ipodiaconul Cătălin Diaconu

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
3861

Vom fi veşnic uniţi şi în Cer, prin credinţa în Hristos pe Pământ

Trebuie ca mâinile soţului, insuflate de dragoste, să fie în stare să facă orice. Trebuie ca fiecare soţ iubitor să aibă inimă mare. Fiecare soţ creştin trebuie să se unească cu soţia sa în dragostea de Hristos. Din dragoste de ea, el va trece prin încercările pe care le presupune calea credinţei. Luând parte la […]