ÎPS Arhiepiscop PETRU a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1885

În Duminica a șasea după Rusalii, 1 august 2021, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit prima Sfântă Liturghie, în Catedrala Episcopală ”Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.

După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, desprins din viața Cuviosului Serafim de la Sarov, explicând totodată și mesajul evangheliei duminicii (Matei 9, 1-8), despre vindecarea slăbănogului.

La final, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe omagiații zilei, care poartă numele în cinstea cuviosului Serafim de la Sarov, dar și pe toți credincioși i-a felicitat cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

Menționăm că la ora 9 s-a binecuvântat a doua Sfântă Liturghie.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
949

Postul bucuriei, ziua a XXXIX-a: Se naște Hristos cu adevărat în viața noastră?

Aud pe cineva jeluindu-se: „Mergem de Crăciun la părinți și, când mă gândesc că iarăși va fi sărbătoare, iar stat la masă, deja nu mai am poftă de nimic.” Spus simplu, de cel care îl rostește aproape fără să-și dea seama, acest gând descrie foarte bine starea multora dintre noi în aceste zile. În Republica […]