Actualitate

În Duminica a VI-a după Cincizecime Înaltpreasfinţitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1544

Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, a oficiat, în Duminica a VI-a după Cincizecime, Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, în fruntea soborului de slujitori ai lăcașului sfînt şi în prezenţa mulţimii credincioşilor.

La final, Ierarhul a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei, de la Matei IX, 1-8, despre vindecarea slăbănogului. Prea Sfinția Sa a făcut o paralelă între vindecarea trupească a paraliticului din Sfînta Evanghelie, la baza căreia a stat boala sufletească și păcatul, de care fiind iertat acesta a devenit sănătos, și vindecarea noastră de slăbănogirea sufletească.

„Cu toţii suferim din cauza păcatului care ne duce la slăbirea duhului, la paralizia spirituală. Să ne analizăm şi să recunoaştem cu smerenie că suntem păcătoși, dar să nu disperăm. Evanghelia ne dă motiv de mângîiere. Cu ce cuvinte îl vindecă Hristos pe paralitic? “Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Tot ce trebuie să facem este să găsim acest păcat, această patimă care stă între noi şi Hristos; să o ducem la Domnul şi să spunem: “Doamne, vindecă-mă!” Apoi Domnul ne va spune ce i-a spus şi paraliticului: “Iertate sunt păcatele tale!… Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!”

Biroul de presă al Arhiepiscopiei de Edineț și Briceni

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1985

Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul săracilor şi al bolnavilor – acțiuni caritabile la începutul anului nou civil pe stil vechi

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare (una din personalităţile cele mai reprezentative ale secolului al IV-lea, care a avut o contribuţie deosebită, nu doar în organizarea activităţilor caritabile, concretizate în renumita Vasiliadă, ci şi în dezvoltarea învăţăturii Bisericii despre tămăduirea omului şi practica medicală), au fost organizate mai multe acțiuni caritabile cu binecuvântarea […]