Actualitate

Hristos a Înviat, ziua a II-a: Să trăim fiecare clipă cu recunoștință Domnului

327

Trăim bucuria Învierii nu doar o zi, ci întreaga Săptămână Luminată - o perioadă în care parcă și timpul capătă altă așezare, și sufletul respiră mai ușor.

Cât de frumos ar fi ca întreaga viață să semene cu aceste zile: liniștită, trăită împreună, în rugăciune, cu inimă împăcată și cu bucurii simple, dar pline de sens.

Poate că această stare o cunosc cei care au reușit să fie într-o permanentă comuniune cu Dumnezeu. Cuviosul Serafim de Sarov obișnuia să salute, în fiecare zi cu „Hristos a înviat, bucuria mea!”, cuvinte ce nu reprezintă o simplă formulă, ci o trăire neîntreruptă. Pentru el, Învierea nu era doar un eveniment, ci o stare a inimii, o lumină care nu se stingea și pe care o dăruia fiecărui om întâlnit.

Să învățăm și noi să ne întâmpinăm unii pe alții cu această bucurie - nu doar în cuvinte, ci, mai ales, în felul în care privim, în răbdarea pe care o arătăm, în bunătatea pe care o dăruim.

Să trăim fiecare clipă cu recunoștință Domnului pentru darul neprețuit al vieții și cu nădejdea unei vieți veșnice în El.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1896

Dumbrăvenii și-au serbat hramul

Miercuri, 13 ianuarie, ziua pomenirii Sf. Ierarh Petru Movilă, e aleasă sărbătoare în parohia Dumbrava, mun. Chișinău. Unicul hram închinat marelui ierarh Petru Movilă este tocmai în Dumbrava, unde s-au adunat zeci de credincioși pentru a-l cinsti pe acest ocrotitor ceresc. Hramul localității a început cu oficierea Sf. Liturghii în demisolul bisericii, la care au […]