Invidia este o mare rană, deoarece nici o altă patimă nu este atît de distrugătoare pentru sufletul omului

1244

Una dintre marile boli ale sufletului este invidia. Aceasta produce mare rău sufletului omului, este și cauza unei mari nefericiri. Cel stăpânit de patima invidiei nu ține cont de prieteni, rude, binefăcători. Cel invidios este stăpânit de o mare tristețe, și dificultatea bolii acesteia este că, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, "nu poate s-o mărturisească, ci ține capul plecat, și este mohorât, și este tulburat, și este dominat, și este distrus de rău". În mod obișnuit, invidiosul nu vrea să dezvăluie boala lui, rana sufletului său și, astfel, toată ziua este mohorât.

Ce este invidia?

Invidia este, în principal, tristețea pentru fericirea aproapelui nostru și bucuria pentru nefericirea lui. După cum notează Sfântul Vasile cel Mare, invidia este "tristețea pentru succesul aproapelui". Fericirea fratelui nostru este "hrana bolii și adaos de suferință pentru cel gelos". În mod obișnuit, cel invidios este mâhnit, este stăpânit de o tristețe insuportabilă, nu atât pentru răul care i-a venit lui, ci pentru binele care i-a venit semenului său. Nu socotește binele lui propriu, nici nu slăvește pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care i le trimite zilnic, ci este chinuit pentru fericirea fratelui său. Se întristează, deoarece fratele lui se bucură, deoarece acela dispune mai mult decât de ceea ce dispune el.

Invidia este o mare rană, deoarece nici o altă patimă nu este atât "de distrugătoare pentru sufletele oamenilor". Este o mare rană pentru că se naște din rădăcina tuturor patimilor, care este trufia. Sfântul Talasie accentuează că semnul caracteristic al vanității este prefăcătoria și minciuna, în timp ce semnul trufiei este înfumurarea și invidia. Astfel, când suntem stăpâniți de invidie este sigur ca suntem stăpâniți de mama ei, care este trufia. Se poate să ne arătăm smeriți, dar fiind invidioși, suntem trufași.

De asemenea, invidia se leagă foarte strâns de iubirea de slavă. Pentru că invidiem pe ceilalți, deoarece sunt slăviți aceștia, și nu noi. Este foarte semnificativ că, după Sfântul Marcu Ascetul, acela, care, pentru același lucru, îl laudă pe unul, și pe altul îl condamnă, este sigur că este stăpânit de patima vanității și a invidiei. Și de multe ori, prin laude urmărește să ascundă invidia care există în inima lui. Acest pasaj este definitoriu pentru viclenia cu care se manifestă patima invidiei. În oamenii care continuu laudă, probabil se ascunde patima invidiei.

Cum se manifestă invidia?

Invidiosul examinează viața semenilor lui și urmărește compararea vieții lui cu a lor. Când se încredințează că fratele lui îi este superior, atunci lasă să se manifeste groaznica patimă a invidiei. Și prima manifestare este mohorârea, supărarea și mâhnirea. "Niciodată tristețile, niciodată mâhnirile nu părăsesc pe cel gelos". Calitățile trupești și sufletești ale celorlalți sunt cauza de tristețe și mâhnire. Chiar și bunurile materiale sunt cauza supărării. De aceea invidiosul nu se deosebește de un om gol care este ofensat de toți. "Nimic nu-l deosebește de omul gol jignit de către toți". Și această rănire este foarte adânca. Coboară în inima. "Toate aceste lovituri și răni izbind în adâncul inimii lui" (Sfântul Vasile cel Mare).

Invidiosul are mulți ochi. Supraveghează cu sârguință să găsească totdeauna motive să condamne. Observă pe celălalt cum va vorbi, cum se va comporta. Este pregătit să-i facă observații și, mai ales, în fața celorlalți, ca să-l coboare și paralel să se înalte pe el însuși. Când cel invidiat este lăudat, atunci cel care invidiază este gata să exprime contrariul. Este pregătit să spună "da, dar..." și să prezinte întâmplător părți necunoscute ale vieții celuilalt, evident ca să-l umilească.

Sfântul Vasile cel Mare înfățișează foarte sugestiv și manifestările trupești ale omului invidios. Este adevărat că patimile sufletului, de multe ori, sunt manifestate și trupește, de vreme ce există o strânsă legătură între suflet și trup. Spune Sfântul Vasile cel Mare că invidioșii devin evidenți din expresia feței lor. "Privirea acestora este seacă și nestrălucitoare, obrazul mohorât, sprânceana ofilită; sufletul tulburat de patimă, nemaiavând criteriul adevărului asupra lucrurilor". Invidioșii nu găsesc ceva bun la ceilalți, găsesc numai urâțeniile celuilalt.

Consecințele invidiei

Consecințele invidiei sunt foarte înfiorătoare. Desfigurează sufletul omului. Nu ne doare mult, cum se întâmplă să ne doară alte patimi. Totuși, desfigurează toată rânduiala noastră spirituală. Am putea să enumeram unele consecințe groaznice ale patimei invidiei:

a) Invidia dezvăluie viața trupească. Ne-am obișnuit să socotim că viața trupească înseamnă unele păcate trupești cărora le dăm mare atenție fiind indiferenți la celelalte. Totuși orice patimă are ca rezultat pierderea harului lui Dumnezeu. Faptele trupului sunt opusele roadelor Preasfântului Duh. Apostolul Pavel, înșirând faptele trupului, se refera la invidie: "Sunt evidente faptele trupului care sunt prea-curvia, desfrânarea, murdăria, desfrâul, idolatria, fermecătoria, dușmăniile, certurile, geloziile, maniile, gâlcevile, dezbinările, ereziile, invidiile, uciderile, bețiile, chefurile și cele asemănătoare acestora" (Gal. 5, 19-21). Exact același lucru îl subliniază Sfântul Grigorie Sinaitul: "Îndeosebi cei care într-adevăr sunt trupești și îmbrățișează iubirea de sine, slujesc plăcerii și vanității; în aceștia invidia este înrădăcinată".

Mintea omului este ochiul sufletului prin care sufletul contempla slava lui Dumnezeu, de aceea orbirea acestui ochi ne face incapabili să vedem pe Dumnezeu, și acest fapt constituie omorârea și moartea omului. Sfântul Talasie spune: "Mintea invidioasă o orbește Domnul, fiindcă se întristează pe nedrept pentru bunurile aproapelui".

b) Invidiosul este orb duhovnicește. Întotdeauna invidia în sufletul omului îl conduce la necredință. Sfântul Nichita Stethatos spune că "necredința este un rău al vicleniei, zgârceniei și sămânța invidiei foarte fățarnică". Și, astfel, dacă necredința este un mare râu, cu cât mai mare este invidia care o naște? Invidioșii, deoarece se consuma în patima invidiei, "defaimează cele bune ca fiind rele și creații ale rătăcirii și nici nu acceptă și nu cred cele ale duhului, nici nu pot să vadă pe Dumnezeu sau să-l recunoască cu puțină credință" (Sfântul Grigorie Sinaitul).

d) Invidioșii prin existența invidiei înăuntrul lor dezvăluie că nu au dragoste. Dragostea nu vrea răul. De aceea "cel care invidiază pe fratele și care se întristează pentru reușita acestuia și care atinge cu sarcasme reputația acestuia, este înstrăinat de dragoste și vinovat de judecata lui Dumnezeu" (Sfântul Maxim).

e) Invidia distruge pe cel care o are. Vasile cel Mare spune ca, așa cum săgețile, care pleacă din arc când întâlnesc un obiect dur, se întorc către arcaș, în același fel se întorc acțiunile invidiei, fără să provoace tristețe celui invidiat; "rănile acestuia devin ale invidiosului".

Așa cum albinele când înțeapă pe careva în același timp se distrug, la fel și patima invidiei distruge mai întâi pe cel care o are.

Aceeași învățătură despre distrugerea invidiosului de către invidie o întâlnim la toți părinții Bisericii. Revelator menționez pe Cuviosul Nichita Stethatos, care spune ca invidioșii "sunt roși de gelozie împotriva celor care au harul duhului prin ințelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu". Se descompune invidiosul, cum se topește ceara, fără măcar să lumineze pe ceilalți. Mai mult, îi întunecă cu răutatea lui.

f) Dar patima invidiei dăunează și oamenilor către care este îndreptată. Face mare rău, mai ales dacă ceilalți nu au forța și bărbăția spirituală să întâmpine această stare. Primul care a învățat invidia este însuși diavolul. Acesta, deoarece a invidiat marea dragoste a lui Dumnezeu față de om și deoarece nu putea să se arate împotriva lui Dumnezeu, s-a arătat împotriva creaturii Lui, a omului. Astfel prin fapta lui împotriva omului a devenit și este "un teomah" (Sfântul Vasile cel Mare). Sfântul Maxim Mărturisitorul învață că diavolul a îndemnat omul să încalce porunca lui Dumnezeu, invidiind pe Dumnezeu și pe noi". A invidiat pe Dumnezeu ca să nu se vadă "preaslăvita putere a Lui care sfințește omul". A invidiat omul ca să nu dobândească comuniunea cu Dumnezeu.

Primul ucenic al diavolului în patima invidiei este Cain. "Primul ucenic al diavolului, și invidia, și crima de către acesta fiind învățat", a ajuns sa-l omoare pe fratele lui cel drept, Abel (Sfântul Vasile cel Mare).

Mai târziu, Saul, împins de invidie, s-a întors împotriva binefăcătorului David. În timp ce David îl distra pe Saul ca să se elibereze de melancolie, acela a căutat să-l omoare. Din aceasta cauza David a fost fugar și Saul l-a hăituit ca să-l omoare. Care a fost cauza? David îl ajuta continuu pe Saul. De aceea, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, invidia este "felul de dușmănie cel mai dificil de corectat".

Câinii devin blânzi prin hrană și leii sunt îmblânziți prin îngrijire, în timp ce "invidioșii prin îngrijiri mai mult sunt înfuriați", adică sunt ațâțați încă mai mult prin binefaceri.

Sfântul Maxim Mărturisitorul, analizând cazul lui Saul care prigonea pe David deși primea binefaceri de la el, spune că cel care din invidie urăște și calomniază pe acela care este mai sus decât el în eforturile virtuții și în bogăția cuvântului cunoașterii spirituale, acesta este sufocat de un duh rău, precum Saul. Faptul care îl conduce la o mai mare furie este că nu poate să-l omoare pe binefăcătorul lui. Și precum Saul a prigonit pe iubitul lui fiu Ionatan, astfel și invidiosul urmează "gândul înnăscut în conștiință", care îl stăpânește pentru ura nedreaptă și care istorisește cu adevăr izbânzile celuilalt.

Din invidie frații lui Iosif l-au vândut egiptenilor și astfel a devenit sclav. Spune Sfântul Vasile cel Mare: "Și atunci este cuvenit să te minunezi de nesăbuința bolii". Pentru că dacă visele sunt adevărate, cine poate să împiedice realizarea lor? Dacă visele sunt înșelătoare, mincinoase, atunci pentru care rațiune invidiem? Astfel, prin cele pe care le-au făcut să oprească profeția, prin acestea pregăteau realizarea ei. De multe ori când invidiem pe frații noștri, pregătim fără s-o înțelegem și s-o vrem, gloria celuilalt și oprobriul nostru.

Din invidie L-au predat pe Hristos lui Pilat contemporanii Lui. Evanghelistul Matei menționează despre Pilat: "Căci știa că din invidie L-au dat în mana lui" (Mat. 27,18). Și pentru ce îl invidiau? Pentru că făcea minuni și ajuta în diferite feluri pe oameni. Ceea ce era bucurie și mântuire pentru ceilalți, pentru invidios era tristețe și mâhnire. Și a ajuns invidia să facă cea mai mare crima în veacuri, să-L omoare pe Hristos. Totdeauna invidia este potențial o crima. Rădăcină crimei este invidia și crima este fructul invidiei. Sfântul Grigorie Palama scrie despre invidie: "...invidia este uciderea potențială și provocatoare a celei dintâi vărsări de sânge și apoi a uciderii de Dumnezeu".

Sfântul Talasie având în atenția lui pe iudeii care-L numeau pe Hristos Beelzebul, deoarece chipurile prin puterea lui făcea minuni, spune: "Pricepe de la iudei; cei care au fost orbiți din invidie au recunoscut greșit pe Domnul și pe Dumnezeu în Beelzebul".

Cum poate fi vindecată patima invidiei?

Nu folosește la nimic că descriem simplu dimensiunea invidiei și nu progresăm în vindecarea ei. Trebuie să conducem invidiosul la vindecare. Suntem datori totuși să mărturisim că vindecarea este dificilă. Și aceasta pentru că "nici medic al bolii nu primește și nici nu e posibil să se găsească vreun medicament împotriva bolii". Și mai mult, chiar când este întrebat, nu vrea să mărturisească că "sunt invidios și amar și mă irită cele bune ale prietenului și mă plâng de bucuria fratelui și nu suport priveliștea bunurilor celorlalți, ci îmi fac o nenorocire din bunăstarea semenilor" (Sfântul Vasile cel Mare).

Putem însa să subliniem unele leacuri.

Este nevoie să arătam dragoste deosebită pentru persoanele acelea pentru care simțim că patima se mișcă înlăuntrul lor. Să le iubim mai mult și să le lăudam din toată inima noastră. În special trebuie să facem rugăciune pentru patimă, dar și rugăciune pentru aceia pentru care simțim mișcarea patimii. Să vedem toate câte are fratele nostru ca daruri ale lui Dumnezeu. Acesta le dă pe toate. Cine poate să oprească izvoarele să verse apa? Astfel Dumnezeu este Acela care dă darurile sufletești și trupești și nu trebuie să ne pronunțăm împotriva fratelui nostru, deoarece în acest fel ne arătam teomahi, ne întoarcem împotriva lui Dumnezeu. De asemenea, banii și averile și în general bunurile materiale să nu consideram că sunt unicele bunuri. Acestea sunt instrumente ca să ne conducă la virtute. În general, cum spune Sfântul Vasile cel Mare, "un izvor care țâșnește, nimeni nu-l astupă; și când strălucește soarele nimeni nu-și acoperă privirile".

Este necesara îndrumarea duhovnicească de la un vindecător ortodox, încât prin mijloacele și prin toată îndrumarea lui să scăpam de distrugătoarea patimă a invidiei și să putem să trăim o buna viață creștină.

Ce trebuie facem când suntem invidiați, când suntem victima invidiei celorlalți?

Primul lucru care este necesar este să arătam răbdare și îngăduință. Să ne bucurăm pentru această încercare care ne-a venit. Și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea răbdare și îngăduință. Cel care rabdă cu bucurie aceasta încercare, acela primește mângâiere de la Dumnezeu și ajunge la fericită smerenie. Dar trebuie spus că în chip obișnuit această răbdare o au vitejii lui Dumnezeu, cei câți dispun de curaj și bărbăție spirituală. Și de aceea câți rabdă dispoziția invidioasă a fratelui lor, aceștia vor primi cununa de martiri.

Al doilea lucru care este recomandat de învățătura patristică este să evităm conviețuirea și decăderea prin conviețuirea cu cei care ne invidiază. Pentru că e posibil să devină un mare rău. În Pilde este scris: "Să nu iei masa cu un bărbat invidios, nici să nu râvnești la mâncărurile lui; căci în ce chip ar fi să înghită cineva un fir, tot astfel mănâncă el și bea. Și nici să-l primești la tine pe el și să mănânci îmbucătură cu el: căci o va voma și va pângări cuvintele tale cele bune" (Pilde 23, 6-8).

Sfântul Vasile cel Mare, referindu-se la chestiunea aceasta, spune că, așa cum ne străduim să așezăm departe de foc substanța inflamabilă, astfel trebuie să îndepărtam legăturile prietenești cu cei invidioși, pentru că într-adevăr "așa cum tăciunele, este boală proprie grâului, tot așa invidia este boala prieteniei".

Avva Pimen a sfătuit pe cineva să nu locuiască într-un loc unde există vreunul care îl invidiază, pentru că altminteri nu se va pricopsi: "Să nu locuiești într-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie împotriva ta, căci altfel nu te pricopsești".

În general, putem să susținem că atunci când avem în noi harul lui Dumnezeu, când ne aflăm într-o bună stare sprituală, atunci nu ne vatămă săgețile celui invidios și nu pățim nici un rău. Dar când nu avem forță sufletească și suntem ușor clătinați, atunci este necesar cu dragoste și pentru dragoste să întrerupeți prietenia și relația socială cu invidiosul. Acest lucru desigur nu înseamnă deloc că vom înceta să ne rugăm pentru el și să ne intereseze. Simplu îl ajutăm să nu ajungă sa facă un rău mai mare.

Patima invidiei este mare. Invidia provoacă, cum a fost expus anterior, mari rele omului. Mai mult, indică existența multor patimi în noi și chiar naște alte patimi. Cum spune Sfântul Grigorie Teologul, invidia este cel mai nedrept și cel mai drept păcat. Este nedrept pentru că atacă pe cei nevinovați și drept pentru că atacă și pe cei care o poseda și pe cei culpabili. De aceea trebuie strădanie să scăpăm de această foarte rea patimă.

Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă: "Să fugim, fraților, de boală, dascăl de teomahie, maică a uciderii de bărbați, dezordine a firii, ignorare a familiei, nenorocire foarte absurdă". "Să fugim de un rău insuportabil. Este învățătura șarpelui, descoperire a demonilor, însămânțare a dușmanului, arvună a iadului, piedică a evlaviei, cale spre gheenă, pierderea împărăției".

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă, Editura Sophia, 2000)


Articole postate de același autor
346

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, la popas aniversar

La 21 iulie Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, aniversează 31 de ani de slujire arhierească. Cu această ocazie, colaboratorii Direcției Mitropolitane se alătură tuturor felicitărilor venite din partea ierarhilor, slujitorilor și mirenilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, cu următoarea urare: Înaltpreasfinția Voastră, Înaltpreasfințite Stăpâne, Iată că, prin mila şi voia Milostivului Dumnezeu, a […]