Osteneala trupească face trupul să se văicărească, să bombăne şi să se împotrivească, însă nu poate să facă sufletul trândav pentru rugăciune. Pur şi simplu dai aparatul de radio mai tare, asculţi muzică, te desfeţi de ea şi nu mai auzi bombănelile. Adică întărind rugăciunea, osteneala trece pe planul al doilea. Înainte de a bombăni pentru osteneala trupească, începe rugăciunea, căci, atunci când bombăni, pleacă harul şi rămâi cu puterea ta.
Când osteneala trupească – metanii, privegheri, jertfe – se face cu iubire, cu dragoste, nu vatămă trupul. Când se face liber şi cu iubire către Hristos, aceasta arată cât de mult Îl iubeşte cineva. Nimeni nu socoteşte osteneala pentru cel pe care-l iubeşte. Urcă, de pildă, un munte, se osteneşte, se trudeşte, asudă. „Pentru ce o faci?”, este întrebat. „Pentru cel pe care îl iubesc, răspunde, căci am înţeles că asta îl va mulţumi”. Omul, credinciosul, îşi arată şi cu mijloace simţite iubirea sa, dăruirea, adorarea lui către Hristos. Iată temeiul ostenelii trupeşti, iată temeiul metaniilor. Nu ca să câştigi ceva, ci pentru că nu te lasă iubirea, dragostea pentru Hristos, să facă altfel.
Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 282
