Sunt momente în care simțim că înlăuntrul nostru este prea mult zgomot. Gânduri, griji, neliniști, dorințe, preocupări – toate se adună în sufletul nostru. Și astfel, fără să ne dăm seama, ceea ce ar trebui să fie loc al prezenței lui Dumnezeu devine un spațiu al agitației.
Alungarea vânzătorilor din templu ne amintește că acest loc simbolizează și sufletul nostru, în care se adună multe lucruri ce nu mai au legătură cu liniștea, cu rugăciunea, cu Dumnezeu. Dar Hristos, intrând în templu, îl curățește și îl așază din nou în rostul lui – acela de a fi loc de rugăciune și de întâlnire cu Dumnezeu.
În această zi, suntem chemați și să ne întrebăm dacă viața noastră aduce rod sau dacă, asemenea smochinului neroditor, rămâne doar în aparență. Nu este de ajuns să păstrăm o formă exterioară, ci suntem chemați la o rodire lăuntrică, tăcută și adevărată.
Poate că și noi avem nevoie de această curățire. Dar nu o putem face singuri. De aceea, să ne oprim o clipă și să ne uităm înlăuntrul nostru fără grabă.
Ce am lăsat să intre?
Ce păstrăm fără rost?
Ce ne tulbură liniștea?
În aceste zile, suntem chemați nu doar să urmărim ce s-a întâmplat atunci, ci să lăsăm și în noi să se întâmple ceva.
Să lăsăm loc lui Hristos să intre și să pună în rânduială ceea ce s-a risipit, să curețe ceea ce s-a adunat fără rost și să aducă rod acolo unde este uscăciune.
Pentru ca sufletul să devină din nou templu al Duhului Sfânt, loc de rugăciune și de pace, nu de agitație.
Pr. Octavian Moșin
