Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat marți, 6 septembrie 2022, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie prilejuită de recenta împlinire a 55 de ani de viață pământească a Preacuviosului Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea.
Slujba a fost oficiată în Catedrala istorică a Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Mănăstirii Ciuflea, condus de presbitera Olga Ghețiu.
La Vohodul mic, Mitropolitul Vladimir l-a decorat pe Arhim. Nicolae (Roșca) cu prilejul popasului aniversar, oferindu-i părintelui Nicolae înalta distincție mitropolitană „Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț”, în semn de recunoștință arhipăstorească, pentru activitatea străduitoare și pilduitoare, întru propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
După Sfânta Liturghie a urmat un Tedeum solemn, după care Înaltpreasfințitul Vladimir l-a felicitat pe părintele Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea cu aniversarea recentă a zilei de naștere, dorindu-i ani mulți și binecuvântați de viață, în slujba lui Dumnezeu și a neamului.
La rândul său, Arhim. Nicolae a mulțumit Mitropolitului, arhiereilor, preoților și întregului popor pentru rugăciunea comună săvârșită și pentru cuvintele alese de felicitare care i-au fost adresate cu prilejul popasului aniversar – 55 de ani de la naștere.
***
Fosta Catedrală a Eparhiei Chișinăului, actualmente Mănăstirea ,,Sf. M. Mc. Teodor Tiron”, a fost pe parcursul anilor 1962 — 2002 şi rămîne şi în prezent a fi un centru spiritual al Mitropoliei, având un loc aparte şi deosebit în istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova. În vremile grele ale ateismului, aici s-a păstrat nestinsă candela credinţei noastre strămoşeşti. În incinta fostei Catedrale (în prezent Mănăstire) au primit hirotonia în diaconi şi preoţi marea majoritate a slujitorilor Sfintelor Altare din cuprinsul Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove. Tot aici absolvenţii Şcolilor Teologice, după hirotonie şi înainte de numirea la parohie, participau la Serviciile Divine, acumulând deprinderile necesare unui cleric pentru sfintele slujbe. Aici au fost botezaţi şi cununaţi, mărturisiţi şi împărtăşiţi enoriaşi atât din Chişinău, cât şi din întreaga Republică.
Actuala Mănăstire „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a fost şi este locul sfânt de rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu. În incinta Catedralei se găsesc icoane vechi, de mare preţ, ferecate în aur şi argint. Enoriaşii Mănăstirii cinstesc în mod deosebit icoanele Maicii Domnului de Hîrbovăţ şi Cazan. Dar o bogăţie spirituală aparte constituie icoanele cu părticele din Sfintele Moaşte ale Sf. M. Mc. şi Tămăduitor Pantelimon; Sf Cuvios Serafim de Sarov; Sf. Cuvios Antipa Athonitul; Sf. Cuviosi Iov şi Amfilohie de la Poceaev; Sf. Ierarh Ignatie (Breanceaninov); Sf Binecredincioasei Kneaghine Ana de Caşinsc.
În anul jubiliar 2000 de la Naşterea lui Hristos, prin milostivirea Bunului Dumnezeu, din bunăvoinţa şi dragostea frăţească a Patriarhiei Sîrbe, şi îndeosebi a călugărilor din Mănăstirea Hopovo, Mănăstirea noastră a primit un dar de mare preţ: o părticică din Sf. Moaşte a Marelui Mucenic Teodor Tiron. Prin stăruinţa şi jertfa clericilor şi enoriaşilor catedralei (pe atunci), s-a realizat şi înfrumuseţat un Chivot din argint aurit, în care s-a aşezat părticica din Sf Moaşte.
Iar, în anul 2004, în ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, la Mănăstire a fost adus un Chivot aurit, unde se păstrează 30 părticele din Moaştele Sfinţilor Părinţi de la Lavra Pecersca din Kiev (Ucraina). Ambele Chivote şi icoanele cu părticele din Sfintele Moaşte sunt expuse în naosul Mănăstirii spre închinarea tuturor binecredincioşilor creştini.
La Mănăstirea Ciuflea slujbele se săvîrşesc după tipicul mănăstiresc: seara şi dimineaţa, în fiecare zi.
În această vatră monahală, sub Acoperămîntul Maicii Domnului, sub ocrotirea şi cu rugăciunile Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron, enoriaşii, prin povăţuitorii săi duhovniceşti — clericii, slujitorii şi obştea monahală a Mănăstirii – primesc ajutor binefăcător de la Dumnezeu şi îndrumare în viaţa creştină.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md