În vara anului 1991, un creştin din oraşul Bicaz era grav bolnav. După ce s-a iertat cu toţi din familie, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi îşi aştepta sfârşitul.
Pe la miezul nopţii, l-au cuprins durerile cumplite ale morţii, de care nimeni nu poate scăpa. Soţia stătea de veghe lângă el, împreună cu rudele apropiate. Deodată bolnavul se uită la ceas şi zice:
– Mai am nouă ore până plec la Domnul! Acum nu mă mai doare nimic!
Apoi a aţipit puţin. Când deschide ochii, se uită din nou spre ceasul din perete şi vede în partea de apus o ceată de diavoli, ameninţându-l. Atunci, cuprins de mare spaimă a zis:
– Iată, vin! Nu mă lăsaţi!
Cum şi-a aruncat ochii spre răsărit, s-a veselit la faţă şi a zis:
-Văd o lumină mare!
– Este Sfântul Arhanghel Mihail cu sabia de foc! a zis soţia lui.
Iar fratele bolnavului a adăugat:
– Nu mai are în mâini nici o sabie!
Dar muribundul care privea acum spre lumea îngerilor, a răspuns: –
Are sabie în mâini Arhanghelul Mihail! Cum să nu aibă!
Apoi a zis bolnavul:
– Tare mai trage greu cântarul! Unde este mama să se roage pentru păcatele mele?… Am de trecut o apă adâncă… Daţi-mi trei lemne sau o
bucată de scândură (simbolul crucii) să trec apa! Nu mă lăsaţi!… Nu mă lăsaţi!…
În clipa aceea, exact la ora 9 dimineaţa, bolnavul a răsuflat adânc şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Cât de înfricoşat este ceasul morţii pentru tot omul, dar mai ales pentru creştinul nepocăit!
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovniceşti, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 137-138
