Înaltpreasfințitul Vladimir a participat la ceremonia oficială prilejuită de aniversarea a 29 de ani de activitate a Inspectoratului General de Carabinieri

1545

Vineri, 11 decembrie 2020, ÎPS Vladmir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a participat la ceremonia oficială prilejuită de aniversarea a 29 de ani de activitate a Inspectoratului General de Carabinieri.

Întâistătătorul a fost însoțit de către Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în MAI, Ministerul Apărării şi Organele de Drept, conducerea Sectorului sinodal și preoți militari.

Evenimentul a avut loc cu participarea Ministrului Afacerilor Interne Pavel Voicu, comandantul general al IGC, colonelul Ștefan Pavlov și președintele Asociației Obștești ”Ștefan ce Mare și Sfânt” Andrei Batereanu.

În cadrul ceremoniei a fost inaugurat bustul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, donație oferită de către Asociația Obștească ”Ștefan cel Mare și Sfânt”. Slujba de sfințire a monumentului Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Vladimir, împreună cu soborul preoțesc.

La finalul ceremoniei, ÎPS Vladimir a acordat distincții mitropolitane pentru activitățile desfășurate – promovarea valorilor naționale și educația militar-patriotică a tinerei generații, mai multor colaboratori ai IGC.

La rândul său, conducerea Inspectoratului General de Carabinieri a oferit Crucea „Pentru Merit” a Departamentului trupelor de carabinieri de gr. I: ÎPS Mitropolit Vladimir, Prot. mitr. Vadim Cheibaș și Arhim. Nicolae (Roșca).

Sectorul Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2652

Cadouri pentru copii, haine și încălțăminte – donate Grupului de inițiativă „Voluntarii din Coștangalia”

Vineri, 27 noiembrie 2020, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la Centrul Social-Misionar de la Catedrala Sf. Vineri din Chișinău au fost donate mai multe cadouri pentru copii, haine, încălțăminte și alte daruri Grupului de inițiativă „Voluntarii din Coștangalia”. Darurile au fost trimise de către diaspora moldovenească din Germania și vor ajunge cu prilejul sărbătorilor de […]