Rugăciune către Sfinții 7 tineri din Efes, pentru izbăvirea de insomnie (a Episcopului Macarie Drăgoi)

2111

Sfinților 7 tineri din Efes, care bine v-ați nevoit și cununa Împăratului Hristos ați dobândit, ne rugăm vouă, ca unii care multă îndrăzneală înaintea Domnului ați câștigat. Sfinților Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin, izbăviți-ne de lipsa somnului și puținătatea sufletului. Voi, care în vremea împăratului Deciu, prigonitorul, ați fost pregătiți să luați cununa muceniciei, mărturisind dreapta credință și împotrivindu-vă tiranului celui fără de omenie, însă, din rânduială dumnezeiască, peștera în care v-ați adăpostit nu v-a fost vouă mormânt, ci s-a făcut vouă sân al lui Avraam, în care ați dormit somn adânc mai multe sute de ani şi, ca nişte prunci ce se încălzesc la sânul maicii lor, nu ați suferit nicio stricăciune. Iar în vremea binecredinciosului împărat Teodosie, din încredințarea Mântuitorului și pentru adeverirea Învierii celei de obște, v-ați trezit și v-ați arătat oamenilor, dând mărturie despre puterea lui Dumnezeu, apoi ați adormit cu adevărat întru odihna cea veșnică. O, preaslăvită minune, încât pretutindeni oamenii o au cunoscut.

Deci, și acum, când gânduri negre vin asupra noastră, văzând cum slăbim cu duhul și cum ne descurajăm din lipsa somnului, acestea ne rod și ne macină sufletește, ca un vierme neadormit. Grijile cele apăsătoare, ca niște ulii la pradă, ne covârșesc și nu mai știm ce sunt pacea și odihna încrederii în Dumnezeu. Știm că toate acestea pentru păcatele noastre sunt. Știm că, pentru puțina noastră iubire de Dumnezeu și de aproapele, în astfel de mâhniri se afundă sufletul nostru. Cu pocăință ne rugăm și cerem ajutorul vostru, Sfinților din Efes, somn binecuvântat și mângâietor, spre pacea sufletului și odihna cea trupească, dăruiți-ne. Izbăviți-ne din gândurile cele rele, iar cu cele bune ne insuflați. Scoateți-ne din grijile cele multe care ne macină și de singură grija mântuirii învățați-ne să ne ținem. Așadar, Sfinților ai lui Dumnezeu, prin ajutorul vostru, luminare și împăcare întru Hristos să găsim și cerul să îl dobândim. Amin.


Articole postate de același autor
696

Liniștea sufletească ‒ de ce unii o au, iar alții nu

Deasupra unei uşi, la o casă, am văzut minunata scrisoare: „Unde este Domnul, nu este păcat; unde nu este păcat, acolo este pace şi fericire adevărată”. Frumoasă şi mult grăitoare scrisoare! Ah, ce bine ar fi să fie scrisă pe toate uşile şi mai ales în toate inimile! Toţi banii, toate averile şi toate plăcerile […]