În Duminica Fiului Risipitor Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

1701

Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfînta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducîndu-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare.

În această Duminică, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat împreună cu un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.

Pericopa evanghelică a zilei, despre întoarcerea Fiului Risipitor (Lc. XV, 11-32), a fost explicată de către Prea Sfințitul Nicodim. Tîlcuind pilda Fiului Risipitor, Prea Sfinția Sa a evidențiat mila și harul nemărginit al lui Dumnezeu pentru păcătoşii care se întorc la El şi bucuria Sa şi a cerului întreg pentru pocăinţa şi mîntuirea lor.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
313

O întâlnire proniatoare

Zâmbetele sunt molipsitoare. Ați observat cum se luminează o încăpere când intră pe ușă o persoană zâmbitoare, binedispusă, care se adresează celor aflați înăuntru cu o salutare plină de cordialitate? Putem oare oferi cuiva un dar mai prietenos decât un zâmbet cald și sincer? Cu mulți ani în urmă, în timp ce călătoream pe jos […]