Se zice că pe la Bobotează dracii ies din ape, pentru a se feri de crucile şi agheasma aruncate de preoţi. Într-una din zilele Ajunului Bobotezei, un cioban îşi purta oile la câmp, pentru a mai economisi din furajele pentru iarnă. Deodată vede cum un lup fugea mâncând pământul chiar în direcţia sa. Îşi pregăti ghioaga şi asmuţi câinii, că se sperie bietul lup de moarte. Nici bine nu plecă lupul, că în preajma sa se auzi o voce:
– Mi-ai salvat viaţa, ciobanule.
Ciobanul privi în jurul său, dar nu văzu nimic.
Deodată, în faţa sa apăru ceva ce semăna a om, dar de sub căciulă îi ieşea două corniţe.
– Parca-i fi diavol, omule, i se adresă ciobanul.
– Păi ăsta şi sunt, îi răspunse diavolul şi-i mulţumi încă odată că l-a scăpat de lup. Pasămite, numai lupul îl putea vedea pe drac în preajma Bobotezei, înfulecându-l.
– Să ştii că dacă vreodată în viaţă vei fi la necaz, să nu eziţi să mă chemi. Mi-ai salvat viaţa şi îţi sunt dator, îi mai spuse diavolul, după care dispăru.
Anii au trecut, iar ciobanul ajuns la un mare necaz. Numai aşa îşi aduse aminte de păţania cu dracul:
– Oare unde-o fi Aghiuţă al meu, că tare nevoia aş avea de ajutorul lui, îşi zise în gând ciobanul.
– Aici sunt stăpâne, se auzi vocea diavolului, care se şi arătă.
Ascultând necazul ciobanului, dracul zise:
– Mi-ai salvat viaţa, te voi salva şi eu de la necaz. Acum, că ne-am întâlnit, te rog să-mi fii oaspete.
Şi-l duse dracul pe cioban, la locuinţa sa de sub talpa iadului, unde aşternu o masă înfricoşătoare. Numai pitulici grase înăduşite în ou de aluat, sardele muiate în ulei de Tesalia de se topesc în gură, fileu de somon afumat, farfurii cu caviar de Manciuria şi salată de icre, apoi piftie de curcan, cocoş, rât şi picioare de porc, claponi rasol, raţe pe varză, sarmale în cuib de rândunică umplute cu carne de mistreţ în amestec cu căprioară, peşte la cuptor şi ştiucă umplută, purceluşi de lapte la proţap, azimă albă precum zăpada, pâine pufadă de secară de nu mai ştia bietul cioban din care să se înfrupte mai întâi. Pentru toate aceste feluri de mâncare, dracul aduse şi vinul potrivit. Vinuri dulci, acrişoare sau seci, care să taie din grăsimea mâncărurilor.
– Bine, bine văd că ai numai mâncăruri de lux, dar nu văd unde cultivaţi sau creşteţi toate aceste bucate şi animale?
– Nici nu-i nevoie, îi răspunse dracul. Sunt pe pământ atât de mulţi oameni care fac pomeni din fudulie şi de a părea mari în ochii altora, de atât toate aceste pomeni ajung la noi, nu la cei cărora le sunt destinate.
sursa sfnectariecoslada.ro
