Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa)

3548

Inițial, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” s-a aflat în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim. Înainte de moartea sa, Sfântul Sava a lăsat prin testament ca atunci când va veni un călugăr cu același nume (Sava) să se închine în mănăstire, să moștenească sfintele odoare: toiagul Sfântului Sava cel Sfințit, icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” și icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Tricherousa).

În secolul al XIII-lea, Sfântul Arhiepiscop Sava al Serbiei a vizitat Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, fără a ști ceva de testamentul sfântului. În momentul în care s-a închinat la moaștele Sfântului Sava, toiagul acestuia i-a căzut la picioare, atrăgând atenția călugărilor.

Întrebându-l pe pelerin cum se numește, aceștia au recunoscut în el pe cel de care le vorbise Sfântul Sava. Îndeplinind testamentul fondatorului, călugării au oferit arhiepiscopului Sava odoarele lăsate ca moștenire.

Cu bucurie, Sfântul Arhiepiscop a primit odoarele sfinte, pe care le-a luat cu el în Serbia. În timpul invaziei turcilor, creștinii din Serbia au dorit să protejeze sfintele odoare și le-au trimis la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Aici, icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” a fost așezată pe iconostasul chiliei închinate Sfântului Sava, numită și Typikario (metoc al Mănăstirii Hilandar).

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” mai este denumită și „Typikonissa”, pentru că la chilia Sfântului Sava din Kareia se păstrează Typikon-ul (Regulile) Sfântului Sava.

Icoana numită „Galaktotrofusa” este o reprezentare a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, în care Pruncul se hrănește de la sânul Maicii Domnului. Această icoană, foarte rară, și-a făcut loc în evlavia poporului mai mult în Grecia, Serbia și Rusia. Icoanele Maicii Domnului sunt foarte variate în Rusia, unde Calendarul Bisericii menționează 260 de icoane ale Fecioarei Maria, cunoscute pentru minuni și celebrate liturgic.

„Și când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt!” (Luca 11, 27) „Cum să-ți deschid eu izvorul laptelui, Ție, o, Izvorule?! Cum să Te hrănesc eu pe Tine, Cel ce hrănești toate de la masa Ta? Cum să mă apropii de scutecele Tale, care esti înfășat în raze?”, rostește Maica Domnului într-o rugăciune-imn la Nașterea Domnului scrisă de Sfântul Efrem Sirul.

Icoana cu Maica Domnului care alăptează este prăznuită de două ori pe an: în data de 2/15 iulie și în data de 12/25 ianuarie. Mulți închinători consideră această icoana a Maicii Domnului drept ajutătoare în dobândirea de prunci, mai ales în familiile care nu pot avea copii.

Icoana Galactotrofusa – scurt istoric al icoanei athonite

Primele reprezentari ale acesteia se pierd in negura vremii, unele dintre ele gasindu-se chiar si in catacombele romane. Un astfel de loc este „Catacomba Priscillei”, asezata in apropierea Romei. De asemenea, multe vechi manuscrise mai strecoara cate o miniatura cu o asemenea compozitie rara, originala sau bine cunoscuta.

Una dintre cele mai vechi astfel de reprezentari a Maicii Domnul se afla in Sfantul Munte Athos, in Tipiconul din Kareia. Un lucru unic poate în lumea ortodoxă este acela că icoana se află așezată în catapeteasmă, în partea dreaptă a ușilor împărătești, în locul în care, în toate celelalte biserici ortodoxe, se află icoana Mântuitorului.

Metocul Mănăstirii Hilandar – Kareia, Sfântul Munte Athos

De ce a aparut aceasta icoana? Ce a determinat pe zugrav sa o infatiseze astfel pe Maica Domnului cu Pruncul? Motivele si scopul acesteia nu sunt intocmai cunoscute, insa multe pareri au fost rostite in legatura cu aceasta. Cea mai importanta ramane insa una de ordin dogmatic, anume ca icoana infatiseaza natura deplin umana a Mântuitorului, fără a o trece cu vederea pe cea dumnezeiasca.

Aceste imagini apar foarte de timpuriu in arta crestina. Se regasesc la copti, in Manastirea lui Ieremia de la Sakkara si in bisericile si capelele din Bauit. In Egipt a fost infatisata pentru prima oara Maica Domnului alaptand Pruncul, sub influenta cultului lui Isis, care era inca foarte prezent la sfarsitul secolului al V-lea. Caracterul prea naturalist si prea uman a facut ca acest tip de icoane sa fie dat uitarii. Cu toate acestea, tema a fost reluata in secolul al XVI-lea si o regasim in Grecia si in Rusia. In Apus, in special pictura italiana, umanizand istoria mantuirii, a preluat tema Maicii Domnului alaptandu-si Pruncul, aceasta devenind una din temele preferate ale iconografiei mariale.

Maica Domnului Galactotrofusa

Trupul Maicii Domnului este si el indumnezeit, natura fireasca nu arata cum arata a noastra, este curata intru toate, este deplin fecioara, este deplin cuviincioasa. Elementul aparte al acestei icoane este si el unul cuviincios. „Sânul ” la care a fost alaptat Mântuitorul este unul minunat, iar nu unul carnal, unul trupesc. Vedem cum sânul Maicii Domnului nu este în locul lui natural, ci intr-un loc aparte, aproape de umar. Aceasta nu este o eroare de pictare, ci un element esential.

Zugravul acestei icoane biruiește și el „rânduiala firii”, împreună cu Maica Domnului, lucrând împreună cu harul dumnezeiesc. Astfel, lucrarea divino-umană reusește să înfățișeze altfel trupul Maicii Domnului, tocmai pentru a nu sminti cu nimic mintea începătoare și slabă a omului.

 

Sursa: ortodoxiadreaptracredinta.wordpress.com


Articole postate de același autor
1762

Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu; Sfânta Prorociță Ana

În Evanghelia evenimentului înfățișării la Templu, alături de Sfânta Familie, apar menționate două persoane sfinte – dreptul Simeon și Proorocița Ana. Ana proorocița era în vârstă, trăind majoritatea anilor vieții în jurul templului în post și rugăciune.Învățăm de la Sfânta Ana constanța în credință precum și importanța, demnitatea vârstei înaintate. Pentru slujirea ei noaptea și […]