Biserica „Sfântul Dumitru” din Soroca, restaurată pe bani europeni, alături de biserica „Sfinții Teodori” din Iași

535

Cel mai vechi lăcaș din Soroca, biserica „Sfântul Dumitru” este restaurată concomitent cu biserica „Sfinții Teodori” din Iași în cadrul unui proiect care promovează identitatea culturală. În cei aproape doi ani, lucrările aproape că au ajuns la sfârșit. La 8 noiembrie, când este sărbătorit hramul bisericii, enoriașii au venit la slujba divină unde s-au rugat pentru sănătate.

Biserica Sfântul Dumitru din Soroca, monument ocrotit de stat care datează din 1814, este singurul lăcaș care este renovat din fonduri europene. Parohul bisericii susține că datorită proiectului de restaurare, lăcașul va avea imaginea de acum 200 de ani.

„În acest an, pentru noi este o bucurie aparte, întrucât suntem la finele proiectului transfrontalier care a fost realizat timp de doi ani. Datorita acestei colaborări cu frații din România, acestui proiect transfrontalier, noi am reușit sa o amenajăm și să facem biserica ca odinioară”, a menționat parohul Nicolae Craveț.

Biserica se află în cartierul Bujărăuca din municipiul Soroca, denumire păstrată de la satul din secolul nouăsprezece care se afla aici. Ca și pe vremuri, ortodocșii de rit vechi din această zonă au sărbătorit hramul.

*„Este Sfântul Dumitru, hramul bisericii. De asta și am ales această biserică și pentru sănătatea copilașilor, a noastră și pentru pace și liniște, căldură în suflet și în țară. „Biserica noastă se renovează, este foarte binevenit acest lucru și ne ajută frații noștri”.

„Am venit să ne rugăm pentru sănătate și pentru pace, pentru părinți, pentru orașul nostru, să avem pace și liniște în țara noastră”.

„Sfântul Dimitrie să ne îndrume spre drumul cel corect spre pace, spre liniște sufletească”.

Costul total al lucrărilor pentru restaurarea celor două biserici din Soroca și Iași ajunge la aproape un milion și 700 de mii de euro, bani alocați de către Uniunea Europeană.

Sursa: moldova1.md


Articole postate de același autor
252

Mila și durerea pentru aproapele se învață și se exersează în familie

Cu cât mai multe bunuri dobândesc oamenii de astăzi, cu atât mai multe probleme au. Nu mulţumesc nici lui Dumnezeu pentru facerile Lui de bine şi nici nu văd nefericirea semenilor lor, pentru ca să facă vreo milostenie. Risipesc şi nu se gândesc la celălalt că nu are ce să mănânce. Cum să vină apoi […]