Iașiul se pregătește de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat programul

551

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a anunțat într-un comunicat de presă programul pelerinajului de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

La hramul Catedralei Mitropolitane din Iași vor fi aduse anul acesta și moaștele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).


SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA (Iași, 14 octombrie 2023)

– comunicat de presă –

Iașul se pregătește pentru a primi, ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerini din țară și din străinătate. Alături de sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse anul acesta spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia), și sfintele moaște ale Sfântului Andrei Criteanul. O motivație importantă pentru alegerea acestui Sfânt supranumit „exarhul cântăreţilor bisericeşti” a fost conferită de faptul că 2023 este declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineață, 7 octombrie, când, de la ora 6.00, după citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până duminică, 15 octombrie.

În data de 14 octombrie 2023, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.

Reprezentanții instituțiilor de presă vor avea acces la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva pe baza legitimațiilor de serviciu, cu rugămintea de a trimite anterior, pentru a putea comunica mai eficient, pe adresa [email protected], datele de contact: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de telefon mobil. Zonele de acces și alte informații utile vor fi comunicate de către organizatori la fața locului.

Programul evenimentelor organizate anul acesta de către Arhiepiscopia Iaşilor este ataşat mai jos, împreună cu câteva informații despre viaţa Sfântului Andrei Criteanul și despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru alte amănunte, vă îndemnăm să urmăriți secțiunea ce va fi dedicată acestui eveniment pe portalul https://doxologia.ro/.

Dumnezeu să călăuzească pașii pelerinilor și ai închinătorilor către Iași în rugăciune și în bună pace, cu nădejdea că, în atmosferă de sfântă comuniune, fiecare va dobândi imbold spre cele bineplăcute Lui, mângâiere în necazuri și răspuns la cererile cele de folos.

Program 7-15 octombrie 2023

Sâmbătă, 7 octombrie

  • 6.00Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 6.30Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
  • 7.00: Așezarea sfintelor moaşte, spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
  • 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă corpul C1 al Centrului eparhial
  • 7.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

Duminică, 8 octombrie

  • 6.30-12.00Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul
  • 19.00-20.30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
  • 20:30: Piesa de teatru Iona de Marin Sorescu. Actor: Lari Georgescu (Sala Unirii, fostul Cinema Victoria)

Luni, 9 octombrie

  • 45-11.30Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Vecernia, Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Marți, 10 octombrie

  • 6.45-11.30Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 17.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Criteanul (în Catedrala Mitropolitană)

Miercuri, 11 octombrie

  • 6.45-11.30Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Criteanul, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 17.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană

Joi, 12 octombrie

  • 6.45-11.30Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-16.30Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 16.30-18.30: Etapa mitropolitană a Concursului național „Lăudați pe Domnul!” (în Catedrala Mitropolitană)
  • 18.00Prezentarea lucrărilor din seria Andrei Criteanul (Librăria Doxologia)
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor sale moaște la Iași (în Catedrala Mitropolitană)

Vineri, 13 octombrie

  • 6.45-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-2.00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

Sâmbătă, 14 octombrie

  • 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
  • 9.30-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul de pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Răspunsurile vor fi date de corul Filarmonicii Iași)
  • 16.00-18.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19.00-23.00Ceasul IX, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană) 

Duminică, 15 octombrie

  • 6.30-9.00: Miezonoptica, Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)
  • 9.00-12.00: Sfânta Liturghie (Catedrala Mitropolitană)
  • 8.30-12.00: Resfinţirea bisericii „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Ţicău (municipiul Iaşi)
  • 16.00-18.00: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva și Paraclisul Maicii Domnului (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19.00-23.00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană)

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor


Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
926

Prin colindele lor, colindătorii rostesc adevărate predici de înaltă simțire creștină

În una din menţiunile sale legate de frumosul obicei din perioada sărbătorilor de iarnă, umblatul cu colinda, un patriarh ortodox spunea: ,,Obiceiul de a umbla cu colindatul, mai ales a colindului religios, trebuie înţeles şi ca o reînnoire a chemării fiecărui creştin de a fi apostol a lui Hristos în lume, de a vesti celorlalţi oameni pe Mântuitorul”. Mai mult decât atât, din […]