Libertatea nu se câştigă dacă nu ne slobozim lăuntric din legături şi din patimi. Iar asta, fireşte, numai cu Hristos se face. La Hristos este bucuria. Hristos preface patima în bucurie.
Aceasta este Biserica noastră, aceasta este bucuria noastră, aceasta este totul pentru noi. Şi omul pe aceasta o caută astăzi, şi ia otrăvuri şi narcotice, ca să vină asupra lumii bucurie, dar e o bucurie mincinoasă. Ceva simte el în clipa aceea, dar mâine e rupt. Această „bucurie” îl zdrobeşte, îl mănâncă, îl rupe, îl frige, în vreme ce cealaltă, adică darul lui Hristos, îi dă viaţă, bucurie, îl face să se bucure de viaţă, să simtă putere, măreţie.
Aceasta este religia noastră. Înălţime, măreţie, har, bucurie, veselie! Cât le trăia pe acestea prorocul David! El zicea: Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului (Psalmul 83, 3). Ce frumos!
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonahul Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 242)
