Duminica în care suntem este duminica noastră a tuturor – a celor slăbănogi, calea cărora mereu este slăbănogită de păcat și necrediță, de căderi și îndoilei . Căci cine dintre noi ar putea spune că este un ucenic adevrat al lui Hristos, care toate încercările acestei vieți le primește cu vitejie, credință și statornicie? După cum ne spune și Apostolul Pavel: „Mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.”
Astfel este o duminică în care am putea să ne bucurăm, că ne conștientizăm slăbiciunile și slăbănogirile noastre, căci Hristos a venit să-i mântuiească anume pe cei slăbănogiți. Cei care asemenea nouă, deși de multe ori neputincioși în luptă, totuși cu speranță încearcă să meargă pe cărarea strâmtă şi îngustă.
Sfânta Evanghelie de astazi ne relatează despre vindecarea unui slăbănog care zăcea de 38 de ani la pat și aștepta de la alții o mângâiere, o încurajare, puțină hrană sau chiar un pahar de apă.
Ne este foarte greu să înțelegem că și în acest caz este o lucrare binefăcătoare a proniei divine către acest om. Pentru ce, timp de mulți ani bunul Domnezeu i-a încercat acestui om răbdarea și speranța pentru vindecare? Doar prin mila lui Dumnezeu ar fi posibil ca acest sărman să se fi cufundat în scăldătoare mult mai devreme, fără a suferi 38 ani, cu speranța de a primi ceea ce i-a dăruit Hristos – vindecarea sa. Astfel adesea suntem nedumeriți oare ce răsplată poate primi această persoană, dar și mulți asemenea, de la Dumnezeu pentru îndelunga lor așteptare și răbdare?
Noi mereu ne dorim ca orice durere, boală sau suferință să ne părăsească cât mai repede, ca toate problemele vieții să se soluționeze ușor și rapid, și sincer credem că dacă se vor schimba circumstanțele vieții noastre, vom fi cu adevărat fericiți. Dar boala noastră principală care ne împiedică pe fiecare dintre noi să devenim cu adevărat fericiți este mult mai adâncă decât suferința trupului sau neplăcerile și încercările vieții. Aceasta boală este legată de ruperea relației noastră cu Dumnezeu, a comunicării cu El ca cu o Persoană vie, iar în consecință, suferim de singurătate, izolare interioară, fiind în comunicare continuie cu gândurile păcătoase, cărora se alătură mândria umană și egoismul.
Foarte rar cine își mai pune întrebarea cum am putem scăpa de bolile interne, pentru că suntem obișnuiți să trăim mai mult cu cele vizibile și de suprăfață, decât cu laturile interne și invizibile ale vieții, astfel și viața noastră internă, spirituală, rămâne pentru noi ascunsă. Dar Biserica, prin apostolii săi, ne învață contrariul.
„Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare. Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnic„, ne spune Apostolul Pavel (2 Cor. 4:17,18).
Astfel și slăbănogul nostru, ca și mulți alții aflați în suferință, vindecați de Mântuitorul Hristos înEvanghelie, a primit mult mai mult decât vindecarea infirmității sale trupești, și mult mai important decât ridicarea tuturor poverilor vieții sale pământești, căci a reușit să descopere ceea ce a pierdut odată Adam, acea lumină și comuniune cu Dumnezeu, pe care i-a descoperit-o ÎnsășiHristos. A fost o cale lungă și grea, plină de durere și suferință, dar care s-a sfârșit când și -a întors privirea dinspre oameni către Dumnezeu…
Scăldatoarea Vitezdei ca şi boala au reprezentat doar mijloce de încercare a credinţei. Desigur că în acești ani de așteptate au fost mulţi cărora le-a reuşit să intre primii în scăldătoare, ca să plece mai apoi fericiți, dar care au trecut indiferenţi și orbi pe lângă Hristos, care îi aştepta cu răbdare și smerenie, cu iubire și iertare, care dorea să le ofere mult mai mult decât toate așteptările lor. Dar au fost și mulți alţii care au reuşit să-și învingă boala prin răbdare, cârtirea prin umilinţă, necredința prin credinţă, ura prin iubire, și care au primit un dar fără de preț: pe Domnul Însuşi.
Așa Doamne, numără-ne și pe noi în rândul acestora, căci slăbănogiți după cum suntem, nu ne dorim altceva decât să te avem pe Tine. Să fim ai Tăi. În aceste clipe ale vieții și-n Împărăţia Ta. Amin.
Episcopul Ioan (Moşneguţu)
