Adesea auzim și folosim expresia „Dumnezeu lucrează prin oameni!”
Mă conving de această realitate zilnic. Și nu e doar despre ajutorul primit sau oferit, sfatul venit la timp, gesturi de încurajare ș.a.m.d.
Fără cei din jur nu am evolua. Interacționând unii cu alții, comparându-ne, șlefuindu-ne pentru a găsi armonia, creștem duhovnicește. Împreună cu alți semeni învățăm mai multe, când avem pentru cine, suntem mai creativi, mai inventivi.
Atât de minunat a aranjat Domnul lucrurile, încât nu îți rămâne să vezi, să accepți și să te minunezi.
Avem nevoie de alții pentru a ne cunoaște mai bine pe noi, iar pe de altă parte, așa cum spunea Ioan Ianolide, „Numai ajungând la o cunoaștere şi stăpânire a sinelui, vei cunoaște şi stăpâni în bine raporturile cu semenii.”
Avem nevoie unii de alții și pentru a iubi.
Dragostea obține alte dimensiuni când e manifestată față de persoane concrete, pe care le simți, cu care vrei să împărtășești niște trăiri, niște lucruri, alături de care să fii coparticipant la evenimente memorabile.
Dacă am privi pe aproapele nostru ca un om prin care Dumnezeu ne ajută să înțelegem un adevăr, ne arată calea cea dreaptă, ne deschide o nouă ușă, poate am fi mai buni, mai blânzi, mai răbdători.
Și dacă ne-am privi pe noi înșine ca persoane prin care lucrează Dumnezeu, poate am fi mai puțin agitați și am încerca să devenim unelte mai bune.
Dar ca să-L simțim în tot și în toate, să-l știm alături de fiecare dintre noi, să-L vedem și în oglinda lacrimii, și în cea a zâmbetului, dar și în reflecția sufletului, trebuie să comunicăm cât mai des cu El. Pentru că doar rugăciunea ne permite să simțim omniprezența, omnipotența, omnisciența Dumnezeului nostru. Ca să simțim că Dumnezeu lucrează prin oameni.
Preot Octavian Moșin
