În viaţa Sfântului Eftimie cel Mare (sec. IV) este amintită o arătare minunată a focului dumnezeiesc în timpul Sfintei Liturghii. Într-o duminică, cuviosul Eftimie săvârșea Slujba Sfintei Liturghii cu ucenicul său Domeţian. La un moment dat, Trevan, care fusese sărăcin[1] (înalt funcţionar de stat al Siriei) și stătea în apropiere, vede cum un foc coboară din cer împrăștiindu-se pe Sfântul Jertfelnic ca o mare pânză albă, acoperindu-l pe marele Eftimie și pe Domeţian.
Văzând această minune, Trevan s-a îngrozit și s-a dat înapoi. Focul dumnezeiesc a ţinut de la început până la sfârșitul ecteniei întreite. De asemenea, minunea fost observată și de călugărul Gavriil, care avea o vechime de 25 de ani în mănăstire și care era cunoscut pentru curăţenia sufletească.
De multe ori, când liturghisea, cuviosul Eftimie vedea Sfinţii Îngeri, care coborau, slujind împreună cu el. De multe ori, încă, vedea pe unii oameni iluminându-se și pe alţii întunecându-se la Sfânta Împărtășanie. De aceea, îi sfătuia mereu să vină la Taina Euharistiei cu pocăinţă și atenţie.
„Viaţa Sfântului Eftimie cel Mare”, Chiril Schitopolitul, ed. Fundaţia Filantropică „Cuviosul Ioan Rusul”, Halkida, 1972
[1] Sărăcin - sarazini (subst. și adj. etnic) este denumirea pe care Occidentul medieval o folosește pentru a se referi la musulmanii din vestul Europei
