Zilele „Mitropolitului Visarion Puiu”, ediția a XXIV-a

312

În perioada 24-27 februrie 2020, Asociația „Mitropolit Visarion Puiu” din orașul Roman (România) a organizat Zilele „Mitropolit Visarion Puiu”, ediția a XXIV-a. Evenimentul cultural s-a derulat în mai multe localități: Pașcani, la Mănăstirea Neamț, Roman şi Bălți. 

Evenimentul de la Bălți, dedicat Mitropolitului Visarion Puiu, a avut loc la data de 27 februarie când se comemorează ziua de naștere a ÎPS Visarion. La împlinirea a 141 ani de la nașterea marelui ierarh, în sala de lectură nr.1 a Universității de Stat “Alecu Russo” din Bălți, a fost organizată o masă rotundă cu tema “Rolul Episcopiei de Bălți în viața culturală a nordului Basarabiei: retrospectivă istorică”. Activitatea istorico-educativă a fost organizată de către Episcopia de Bălți în parteneriat cu Biblioteca Științifică a Universității de Stat “Alecu Russo” din Bălți și cu Catedra de Științe Socio-Umane și Asistență Socială.

În programul întrunirii au vorbit: Excelenţa Sa, Domnul Petrişor Ionel Dumitrescu, Consulul General al României la Bălţi, Doamna Lidia Pădureac, dr. conf. univ., Prim-prorector pentru activitate didactică a USARB şi PS Antonie, Episcop de Bălţi. În cadrul întrunirii au fost prezentate următoarele comunicări:

  1.  Dr. Forin Țuscanu, Visarion Puiu, un ierarh erudit, un ctitor și misionar jertfelnic;
  2.  Dr. Cristinel Ștefan, Înființarea Episcopiei Hotinului, o necesitate a misiunii Ortodoxe Române în Basarabia;
  3.  Dr. Ioan Lisnic, Episcopul Visarion al Hotinului(1923-1935), realizări din cuprinsul eparhiei;
  4.  Conf. Univ. Lidia Pădureac, Drd. Olga Jacota-Drăgan, Promovarea valorilor spirituale și naționale în școala din Basarabia interbelică;
  5.  Lidia Ababii, coordonator CIR, Biblioteca Științifică USARB, prezentarea expoziției de documente din colecțiile USARB.


Repere biografice ale Mitropolitului Visarion Puiu

(27 februarie 1879 - 10 august 1964)

 

Mitropolitul Visarion Puiu s-a născut în orașul Pașcani la 27 februarie 1879. După absolvirea claselor primare urmează studiile la Seminariile din Roman şi Iaşi, la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi la Academia Duhovnicească din Kiev, a scris şi a publicat aproximativ 40 de lucrări în care a abordat probleme de educaţie şi morală creştină, precum şi de istorie şi de pregătire temeinică a tineretului în general şi a teologilor în special.

A desfăşurat o fructuoasă activitate plină de realizări în funcţiile de director al Seminarului din Galaţi (1909 – 1918), director al Seminarului Teologic din Chişinău şi Exarh al mănăstirilor din Basarabia (1918 – 1921), Episcop al Argeşului (1921 – 1923) şi al Hotinului cu reşedinţa la Bălţi (1923 – 1935), Mitropolit al Bucovinei (1935 – 1940) şi Şef al Misiunii Ortodoxe din Transnistria (1942 – 1943). Datorită ultimii sale misiuni din timpul războiului şi evenimentele ce au urmat, a fost nevoit să se retragă în Europa Occidentală. Iar aşa-zisele tribunale ale poporului, instituite în România de către comunişti, îl condamnă în 1946 la moarte, în contumacie. Sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost caterisit de către Sinodul Bisericii în 1950 şi reabilitat de acelaşi Sinod după patru decenii. 

Aflându-se în exil, din iniţiativa mitropolitului Visarion Puiu, în 1949 se înfiinţează pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care o conduce până în 1958. Şi-a petrecut restul vieţii în localitatea Viels Maison-Aisne, la 96 km de Paris, unde, bătrân, slab și bolnav, moare în 1964. A fost înmormântat în aceeași localitate. Ulterior rămășițele pământești ale mitropolitului au fost strămutate în cimitirul Montparnasse din Paris, alături de alți înaintași români decedați în străinătate.  

Mitropolitul Visarion Puiu, a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii care a avut de suferit, luptând până în ultima clipă a vieţii pentru dreapta credinţă strămoşească. Ierarh de frunte al Bisericii Ortodoxe Române, mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, şcoli bisericeşti, predicator şi organizator al vieţii monahale, acestea sunt doar câteva repere din viaţa şi activitatea ecleziastă a mitropolitului.

 

A consemnat Protoiereul Ioan Lisnic

 

 

 


Articole postate de același autor
1261

Biserica medievală reprezenta forța coagulatoare a întregii creștinătăți

Ajuns la un frumos popas aniversar – 80 de ani de viață, istoricul Demir Dragnev continuă cu aceeași abnegație să revigoreze frumosul, să spună adevărul și să pună multă nădejde că Domnul ne va ajuta să trăim mai drept.   Demir Dragnev, originar dintr-o societate răzășească, este specialist în istoria medievală şi modernă a Moldovei […]