Festivalul-concurs raional al cântecului popular pascal cu genericul „Hristos a Înviat!”, ediția a XV-a, desfășurat în s. Lalova

386

Bucuria pascală, de fiecare dată, inundă inimile și întreaga ființă creștină. Și în acest an, prin vrerea lui Dumnezeu, ne bucurăm din plin de sacrul eveniment, care vine să ne amintească de jertfa Fiului Omului, ce ne-a oferit șansa de mântuire, de viață veșnică.

Evident că epicentrul marii sărbători îl constituie participarea la Înviere. Însă clerul, creștinii noștri știu să exprime și să aducă drept ofrandă lui Hristos cel Înviat atât inimile lor curate, cât și diferite manifestări cultural-artistice și religioase. Printre acestea - și Festivalul-concurs raional al cântecului popular pascal cu genericul „Hristos a Înviat!”, ediția a XV-ea.

Dat fiind faptul că Festivalul cântecului pascal a ajuns să fie manifestarea culturală cu cea mai considerabilă participare a artiștilor noștri din localitățile raionului, în anul curent am decis să desfășurăm evenimentul în două sate – Lalova și Sârcova. Din start ținem să menționăm receptivitatea și susținerea autorităților publice locale, a parohiilor și colectivelor artistice din aceste două sate de oameni vrednici, pentru care fapt le mulțumim sincer.

Pentru început, vom descrie evenimentul desfășurat în satul Lalova, în curtea Bisericii „Sfânta Parascheva”, în a treia zi de Paști, 18 aprilie. În debut, frumoasa și plăcuta lui Dumnezeu lucrare a fost binecuvântată de către protopopul de Rezina, Igor Cojocari, iar un cor de preoți din raion au interpretat nemuritoarele, înălțătoarele și plinele de adevăr cuvinte ale Imnului pascal: "Hristos a Înviat din morți/ Cu moartea pre moarte călcând/ Și celor din morminte/ Viață dăruindu-le".

Festivalul raional „Hristos a Înviat!” s-a născut în anul 2008, la inițiativa dnei Varvara Rusu, pe atunci șef al Secției Cultură, bucurându-se de binecuvântarea și susținerea protopopului de Rezina, Igor Cojocari. La început mai timid, cu mai puțini participanți, această manifestare culturală de suflet, creștină, a crescut în amploare, ajungând să fie festivalul cu cea mai considerabilă participare a artiștilor din localitățile raionului. În timp, Festivalul de cântec pascal „Hristos a Înviat!” a ajuns să fie însoțit și de o splendidă expoziție de bucate pascale, prin care artistele noastre din colectivele folclorice își etalează abilitățile de bune gospodine în păstrarea și promovarea bucatelor tradiționale de pe masa de Paști. Este expoziția, care a însoțit festivalul nostru și de această dată, făcându-l mai bogat și mai colorat, conținând produse de panificație pascale.

La sărbătoarea cântecului popular pascal, prima parte, am avut și oaspeți pe potriva evenimentului: Valentin Rotari, vicepreședintele raionului Rezina în problem juridico-sociale; Iulia Popa, șeful Secției Cultură; părintele Stepan Ciugui, parohul Bisericii „Sfânta Parascheva” din satul Lalova; Veaceslav Iftodi, primarul de Lalova; Ludmila Iftodi, șeful Filialei „Complexul muzeal Saharna-Țîpova” a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, partener în desfășurarea Festivalului-concurs raional al cântecului popular pascal cu genericul „Hristos a Înviat!”, ediția a XV-ea.

Fiind invitați la microfon, rând pe rând, fiecare dintre dumnealor a rostit cuvinte de apreciere pentru cei care au venit să participe la festival, contribuind astfel la păstrarea și perpetuarea tradițiilor pascale, le-au dorit succese, putere și perseverență în activitatea lor de-o viață. Spectatorilor le-au dorit să se bucure din plin de această sărbătoare, dar și de altele care vor fi desfășurate în raion. Au urmat câteva ore de spectacol extraordinar, cântările răsunând până hăt după-amiază, fiind preluate cu generozitate de către adierile vântului și valurile bătrânului Nistru și duse în lumea mare a creștinătății. Au trudit la edificarea acestei feerii muzicale 19 colective artistice din teritoriul raionului, inclusiv 4 de copii.

În urma audierii tuturor colectivelor, membrii juriului (Valentin Rotari, vicepreședintele raionului Rezina în probleme juridico-sociale, președintele juriului; Iulia Popa, șeful Secției Cultură Rezina; Aculina Popa, specialist principal, Secția Cultură; Mihai Todei, cunoscut om de cultură din raion, care preț de câteva decenii a stat la cârma Școlii de Muzică pentru Copii din Rezina; părintele Marcel Baleca, parohul Bisericii „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” din satul Peciște) au desemnat învingătorii. Astfel, de mențiuni și premii a câte 400 de lei s-au învrednicit membrii următoarelor formații folclorice: „Moldoveanca” din satul Mincenii de Sus (conducător – Maria Terentii); „Levănțica” din Mincenii de Jos (conducător – Angela Iaroslavscaia); „Țărăncuțele” din Cogâlniceni (conducător – Ruslan Zinovii); „Vatra Țâpovei” din Țâpova (conducător – Nina Saharnean); „Răzășeanca” din Pripiceni-Răzeși (conducător – Eugenia Covalciuc); „Flori de busuioc” din Echimăuți (conducător – Tatiana Gobjilă) și Formația folclorică din satul Otac (conducător – Ion Frunze).

Premii bănești a câte 450 de lei și diplome au primit: Formația folclorică „Perenencile” din satul Pereni (conducător – Maria Baleca); Formația folclorică „Vatra dorului” din satul Cinișeuți (conducător – Anna Cușnir) și Formația folclorică „Horodișteanca” din satul Horodiște (conducător – Ghenadie Guma).

Pe locul III s-a clasat Formația folclorică „Floarea dorului” din Cuizăuca (conducător – Ana Odobescu), devenind deținătoare a diplomei și premiului în mărime de 600 de lei. Locul II, diploma respectivă și premiul de 650 de lei au fost înmânate Formației folclorice „Amurgul” din Lalova (conducător – Valeriu Lungu). Locul I, diplomă și un premiu de 700 de lei le-au fost oferite membrilor Ansamblului folcloric „Trandafirii” din satul Trifești (conducător – Victor Borș).

Premiul Mare l-au câștigat membrii Ansamblului folcloric „Opincuța” de la Palatul raional de Cultură „Nicolae Lupov” (conducător – Eugenia Cernega), intrând în posesia diplomei și a unui premiu bănesc în mărime de 750 de lei.

În cadrul Festivalului-concurs raional al cântecului pascal „Hristos a Înviat!”, ediția anului curent, au evoluat și 4 colective de copii. Membrii juriului, analizând prestația acestora, a decis să acorde locul III, diplomă și premiu de 300 de lei Formației folclorice de copii „Ghiduleneanca” din satul Ghiduleni (conducător – Iurie Creangă). Locul II, diplome și premii a câte 350 de lei au primit: Formația folclorică „Mugurașii” din satul Lalova (conducător – Ludmila Gotornicean) și Formația folclorică „Sălcioara” din satul Bușăuca (conducător – Irina Zagorodniuc). Pe locul I s-au clasat formațiile folclorice de copii „Doruleț” de la PRC „Nicolae Lupov” (conducător – Liliana Țurcan) și „Dumbrăvița” din Cuizăuca (conducător – Ana Odobescu). Ei au primit diplomă și premiu a câte 400 de lei.

La examinarea prestației gastronomice a participanților la Expoziția de produse de panificație pascale, membrii juriului au apreciat înalt prestația gospodinelor, care, prin căldură și măiestrie, au prezentat adevărate opere de artă, dând culoare Festivalului și amplificând atmosfera praznicului pascal. Astfel, de locul I, diplomă și premiu de 500 de lei s-au învrednicit angajatele instituțiilor de cultură din primăria Cinișeuți. Cu locul II, diplomă și premiu de 450 de lei a fost apreciată expoziția gazdelor – membrii Formației folclorice „Amurgul” din Lalova, urmați de colegii lor din Țâpova – locul III, diplomă și premiu de 400 de lei. Formațiile folclorice „Moldoveanca” din satul Mincenii de Sus, „Levănțica” din satul Mincenii de Jos, „Floarea dorului” din satul Cuizăuca, Formația folclorică din satul Otac, „Trandafirii” din satul Trifești, „Horodișteanca” din satul Horodiște, „Opincuța” din orașul Rezina, „Răzășeanca” din satul Pripiceni-Răzeși, „Ghiduleneanca” din Ghiduleni, „Flori de busuioc” din Echimăuți, „Sălcioara” din Bușăuca s-au învrednicit de mențiuni și de premii bănești a câte 300 de lei.

Pe final, vicepreședintele raionului, Valentin Rotari, împreună cu șeful Secției Cultură, Iulia Popa, și cu moderatorul evenimentului, Angela Racu, au decernat diplomele, mențiunile și premiile, mulțumindu-le cu sinceritate tuturor celor care s-au implicat și, prin propria participare, au făcut posibilă desfășurarea cu succes a primei părți a ediției din anul curent a Festivalului-concurs raional al cântecului pascal „Hristos a Înviat!”.

De câte un semn de gratitudine din partea organizatorilor s-a învrednicit primarul de Lalova, Veaceslav Iftodi, dar și parohul Bisericii „Sfânta Parascheva”, Stepan Ciugui, și membrii Formației folclorice „Amurgul”, și Ludmila Iftodi, șeful Filialei „Complexul muzeal Saharna-Țîpova” a Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău – partenerii noștri în organizarea și desfășurarea Festivalului, cărora le mulțumim și pe această cale, precum mulțumim pentru susținere administrației raionului, membrilor juriului pentru ajutorul acordat în jurizarea prestației scenice a participanților. Să ne dea Bunul Dumnezeu tuturor sănătate și pace, ca, împreună, cu eforturi comune, să organizăm și să desfășurăm încă multe activități frumoase, de suflet, în numele perpetuării tradiției noastre strămoșești.

Spre seară, încărcați cu energie pozitivă, gânduri bune și curate, organizatorii, participanții și spectatorii festivalului au pornit înspre case, ducând cu ei lumina, gândul bun, seninătatea și bucuria ce le-au inundat din plin sufletele în acea zi. Ca să le împartă cu toată lumea, întru înmulțirea și dăinuirea binelui, frumosului, toleranței și dragostei de aproapele.

Între timp, organizatorii, împreună cu responsabilii din satul Sârcova, se și încadraseră în pregătiri pentru următoarea zi de festival – cea din 19 aprilie.

 
A consemnat: Aculina POPA, specialist principal, Secția Cultură Rezina

Sursa: Secţia Cultură Rezina


Articole postate de același autor
1873

Toate lucrurile ține-le la depărtarea cuvenită…

Toate lucrurile ține-le la depărtarea cuvenită, numai sufletul apropie-l de Dumnezeu. Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc. Dacă dorești cele ale altuia, le vei urî pe ale tale și pe amândouă le vei pierde. Dacă te apropii de servitoare și de soție, nu vei mai avea nici servitoare, […]