Actualitate

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a citit a doua parte a Canonului Sf. Andrei Criteanul la Catedrala mitropolitană din capitală

1268

În cea de-a doua zi a Postului Mare, marți, 8 martie, în Catedrala mitropolitană au răsunat din nou cuvintele rugăciunii: “Vino ticăloase suflete împreună cu trupul tău, de te mărturisește la Ziditorul tuturor. Și îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.”

Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care: Secretarul mitropolitan și eclesiarh al Catedralei Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, clericii Catedralei. Prot. mitr. Teodor Tihon, Prot. mitr. Andrei Burlescu, Prot. Serghei Mahnovschi, Pr. Serghei Barbu și ceilalți slujitori.

O particularitate a Canonului cel Mare constă în prezentarea unor persoane biblice, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Prin aceste exemple sufletul este atenţionat să-şi amintească de oamenii drepţi care i-au bineplăcut lui Dumnezeu şi să le urmeze pilda, chiar dacă până atunci a făcut contrariul.

Dintre personalităţile pe care le evocă Sfântul Andrei Criteanul vedem că nu toţi oamenii care au păcătuit au rămas în starea de păcătoşenie. Mulţi dintre ei au conştientizat căderea şi s-au pocăit, motiv pentru care Dumnezeu i-a eliberat de povara lor

Mâine, 9 martie, la Catedrala Mitropolitană se va săvârși prima în acest post, Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, conform următorului program: ora 7.00, Utrenia, Ceasurile, Obednița, ora. 9.00, Liturghia Darurilor, oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1460

Întîlnire de suflet cu copiii la Mănăstirea Curchi

Sfânta Mănăstire Curchi a găzduit marți, 15 august, circa 350 de copii care au venit la așezământul monahal. Biserica mereu a sprijinit generația în creștere, pe cei mai mici fii ai săi, prin iubire părintească și prin îndemnuri la viață în Hristos. Astfel, în cadrul întâlnirii cu copiii, PS Siluan i-a îndemnat să-și construiască un […]