Festivalul Cântecului Pascal „ Zvon de sfinte melodii”

3670

A devenit o frumoasă tradiţie ca Liceul Teoretic„Alexandru cel Bun” din loc. Singera să găzduiască Festivalul Cântecului Pascal „ Zvon de sfinte melodii”. 

Ruga și cântecul pascal mereu au înnobilizat sufletul omului, astfel la data de 7 aprilie 2017, de sărbătoarea Bunei Vestiri,  cântările pascale au adus bucurii duhovnicești, lumină şi speranță în sufletele celor prezenţi la această activitate.

Buna desfăşurarea a evenimentului a fost asigurată de către d-ul Valeriu Zavate, directorul instituţiei, dimpreună cu d-na Maria Sirbu, responsabilă de buna desfăşurare a activităţii, şi cu sprijinul Departamentului mitropolitan Cultură a  sectorului Botanica prin implicarea parohiilor care au participat la manifestare.

În cadrul acestei manifestări au evoluat corurile Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun”  din or. Singera,  a gimnaziilor: nr.67 din s.Revaca şi nr.68 din loc. Dobrogea, a instituţiei ,,Galata,,Aeroport şi a gimnaziului din s. Floreni, precum si alte câteva coruri parohiale. 

"Oamenii se întăresc în credinţă, se întăresc în rugăciune, asultând aceste cântări, se adâncesc în patimile mântuitorului Iisus Hristos, dar şi în Bucuria Învierii Sale. Prin cântec pascal şi tradiţie creştină este slăvit Mântuitorul şi bucuria Învierii ", a spus parohul bisericii din loc. Revaca prot. Anatol Gîrbu.


Articole Asemănătoare
2832

Festivalul cântecului pascal în raionul Dubăsari, ediţia a XIII-a

Tradiționalul festival ortodox «Hristos a înviat!» , ediția a XIII-a, organizat în parteneriat de Direcția Generală Învățământ Dubăsari și Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni s-a desfășurat la data de 4 mai în Casa de Cultură raională Dubăsari din s. Coșnița. Festivalul a fost deschis de dl Grigorie Policinschi, Președintele raionului Dubăsari, care ne-a adresat tuturor […]

Articole postate de același autor
6587

Pr. Rafail Noica:””a necinsti pe părinți este a tăia firul vieții într-o măsură, între noi și Cel care ne-a dat viața, Dumnezeu. Si, marea șmecherie a diavolilor moderni a fost tocmai asta, să dezbine familia”

De când a căzut omul de la Dumnezeu, firea omului este în așa fel că tânjește către Dumnezeu. Noi nu putem fără Dumnezeu. Dumnezeu este în mine Cel care mi-a dat viața, dar care îmi dă viața, și, într-o măsură, să zicem, [lucrul acesta] se răsfrânge și în genetica omenească.  Sfântul Pavel ne atrage atenția […]