Principala rătăcire în ceea ce privește viața de familie constă acum în faptul că toți caută și așteaptă fericirea de la căsnicie ca pe ceva de-a gata, ca pe ceva ce ei ar trebui să găsească fără osteneli și fără silință. Această fericire ,,de-a gata’’ nu există nicăieri pe pământul nostru: aici totul se dobândește cu osteneală.
Arhiepiscopul Ambrozie Kliuciariov
Fericirea în viața de familie le este dată celor ce îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu și privesc căsnicia ca pe o Taină a Bisericii creștinești. În zilele noastre, credincioșii, ca și necredincioșii sunt tulburați de instabilitatea căsătoriilor și de amarul pe care această intabilitate îl aduce atât soților cât și copiilor. Mulți sunt îngrijorați de destrămarea familiilor și de posomorârea care domnește acum peste tot în viața de familie. Aceasta vine în parte din faptul că acel ideal al căsătoriei care exista cândva a devenit acum de neînțeles pentru oameni. Mulți privesc căsătoria ca pe un acord privat.
Aceștia se simt oameni aparte, în afara societății, și ca atare cred că au dreptul de a se comporta așa cum le place.
Dacă vom cerceta felul cum se căsătoresc oamenii, mi se pare că ei pot fi împărțiți în mai multe categori.
Unii se căsătoresc – mai bine zis se combină – pentru că se plac, pentru că între ei există o atracție fizică sau psihologică. Ei nu caută în căsnicie realizarea vreunui scop, nu vor să dobândească nimic, lor li se pare că dacă pot să se satisfacă unul pe celălalt fizic sau psihologic au obținut deja totul. Pentru aceasta ei nu caută nici binecuvântarea dumnezeiască, nici să se includă în societatea omenească și să aducă în ea ceva nou.
Alţii caută căsătoria pentru că între ei există o potrivire sufletească, trupească, dar totodată au şi un ideal în comun. Ei vor să stea nu faţă către faţă, ci umăr la umăr; nu vor să îşi petreacă viaţa în contemplare reciprocă şi în satisfacere reciprocă, ci vor să păşească împreună în viaţă şi să creeze viaţă. In funcţie de convingerile lor, unii – cei necredincioşi – vor construi o societate fără Dumnezeu, însă vor căuta în ea toată profunzimea accesibilă lor în privinţa omului; altii – cei credincioşi – vor căuta o altă dimensiune.
Căsătoria nu reprezintă pentru creştin ceva static, iar slujba căsătoriei nu reprezintă o formă socială. Căsătoria este un fenomen dinamic, este construire; toată puterea ei constă în mişcare, în năzuinţa către un scop bine definit şi în semnificaţia ei atotomenească. Iar rânduiala săvârşirii ei în societatea creştină nu este o formă religioasă de „înregistrare”, ci un mijloc profund, pedagogic, prin care Biserica vrea să ne descopere ce este dragostea şi cât de profunde sunt legăturile dintre oameni. In acest sens, orice slujbă creştină reprezintă, pe de o parte, o expresie lirică, personală, a sentimentelor omeneşti, însă pe de alta are şi o semnificaţie simbolică.
Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu faţă de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi câteodată tragic.
Mitropolitul Antonie de Suroj
Cum să întemeiem o familie ortodoxă, 250 de sfaturi înţelepte pentru soţ şi soţie de la sfinţi şi mari duhovnici, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2011
