Familia – izvor de sănătate. Date științifice care confirmă adevăruri de credință

Înainte de a prezenta efectele armoniei sau dizarmoniei conjugale asupra membrilor familiei, este interesant să prezentăm o cercetare la care face referire Dr. Dean Ornish, în cartea sa, Dragoste şi supravieţuire, legată de relaţia dintre copii şi părinţi. El face referire la un Studiu Harvard despre controlul stresului, condus de către doctorii Stanley King, Harry Russek, Gary Schartz şi Linda Russek. La începutul anului 1950, au fost aleşi absolut întâmplător 126 de studenţi sănătoşi, fiind solicitaţi să descrie relaţia cu mama şi cu tatăl lor. Răspunsurile incluse în test făceau referire la o relaţie: foarte apropiată; căldă şi prietenoasă; tolerantă; încordată şi rece. După treizeci şi cinci de ani, autorii cercetării au consultat fişele medicale ale subiecţilor, iar ceea ce au descoperit a fost uluitor: „91% dintre participanţii care nu se percepuseră ca având o relaţie caldă cu mama, în urmă cu treizeci şi cinci de ani, fuseseră diagnosticaţi, la vârsta mijlocie, ca suferind de boli grave (printre care boli coronariene, hipertensiune arterială, ulcer duodenal şi alcoolism), comparativ cu doar 45% dintre cei care se percepuseră ca având o relaţie caldă cu mama.

În mod similar, 82% dintre participanţii care înregistraseră scoruri scăzute pentru o relaţie caldă şi apropiată cu tatăl fuseseră diagnosticaţi, la vârsta mijlocie, cu diverse boli, comparativ cu doar 50% dintre cei care avuseseră un scor ridicat pentru o astfel de relaţie. Efectele sentimentelor de căldură şi apropiere faţă de mamă şi tată apăreau ca fiind cumulative. Toţi participanţii (100%) care, în urmă cu treizeci şi cinci de ani, declaraseră că nu au o relaţie caldă şi apropiată nici cu tatăl, nici cu mama fuseseră diagnosticaţi cu boli la vârsta mijlocie. Doar 47% dintre cei care declaraseră că au o relaţie foarte apropiată atât cu tatăl, cât şi cu mama, fuseseră diagnosticaţi cu boli, la vârsta mijlocie”[1].

La fel de interesante sunt şi concluziile cercetărilor, care se referă la faptul că însoţirea bărbatului cu femeia are efecte benefice asupra sănătăţii fizice şi psihice a cuplului conjugal.

Este cunoscut faptul că „bărbaţii necăsătoriţi, comparativ cu femeile necăsătorite, sunt mai expuşi comportamentelor riscante, cu efecte nocive asupra sănătăţii; bărbaţii căsătoriţi lasă în grija soţiilor sarcina protejării sănătăţii lor; bărbaţii căsătoriţi primesc semnificativ mai mult suport emoţional de la soţiile lor, ceea ce se constituie într-un mecanism protector important”[2].

Alte cercetări au observat că „persoanele căsătorite sunt mai puţin vulnerabile, comparativ cu cele necăsătorite, în faţa unor cauze ale mortalităţii, precum cancerul, bolile coronariene, atacul de cord, pneumonia, ciroza hepatică, chiar accidentele automobilistice, crima sau suicidul. (...) Bărbaţii investesc soţiile cu rolul de singura şi cea mai importantă sursă de sprijin emoţional, persoana în care se încred pentru a împărtăşi problemele personale. (...) Dimpotrivă, femeile tind mai curând să apeleze la rude de gen feminin sau la prieteni apropiaţi pentru a accesa sprijinul social[3].

Căsătoria pare a lungi viaţa bărbatului cu aproximativ opt ani, indiferent de gradul de satisfacţie pe care îl are alături de soţia sa, în timp ce viaţa femeii poate adăuga patru ani, numai dacă acesta este împlinită în cuplul său. Aşadar, o relaţie angajată şi de calitate, alături de soţie, este, pentru bărbat un factor cheie al longevității și sănătății[4].

În lucrarea Totul despre femei. Ghid pentru bărbați, Dr. John Gottman, Dr. Julie Schwartz Gottman, Douglas Abrams, Dr. Rachel Carlton Abrams citează un articol din anul 2006, publicat în The Journal of Clinical Oncology, care menţiona rezultatele unui studiu ce analiza rețelele sociale din care făceau parte aproape trei mii de asistente care sufereau de cancer de sân. Femeile care nu aveau prea multe prietene sau care erau izolate din punct de vedere social erau expuse unui risc de două ori mai mare să moară din cauza cancerului de sân decât cele care aveau prietene apropiate. De asemenea, riscul ca femeile singure să moară prematur din orice altă cauză era de 66%. Asistentele cu cancer mamar care aveau zece sau mai multe prietene aveau șanse de patru ori mai mari să supraviețuiască bolii. Prieteniile erau singurul factor mai important pentru aceste femei – chiar mai important ca soții lor, care nu influențau și nu afectau, după cum s-a văzut, rata de supraviețuire.

În mod suprinzător, în cazul bărbaților lucrurile stau pe dos. Bărbații au nevoie de o femeie pentru a supraviețui[5].

Aceiaşi autori menţionează şi un alt studiu, realizat de Dr. Len Syme, psiholog la Universitatea California, și studenta sa, Lisa Berkman, care au vrut să afle factorii ce prevestesc longevitatea. Celebrul studiu era realizat asupra a 9.000 de locuitori din ținutul Alameda. Rezultatele obținute de Berkman și de Syme i-au uimit pe toți mai ales pentru că ceea ce îi ținea la viață sau îi omora la o vârstă fragedă pe oameni nu erau colesterolul, exercițiile sau dieta, ci calitatea majorității relațiilor pe care le aveau în viața personală. Interesant, ceea ce indica dacă bărbații mor de tineri era dacă erau căsătoriți sau nu, în vreme ce în cazul femeilor, prietenia cu alte femei era ceea ce le determina longevitatea[6].

De aici şi recomandarea specialiştilor: „Dacă dorești să trăiești mult, stai alături de partenera ta de viață și încearcă să ai o relație fericită. Dacă dorești ca partenera ta să trăiască mult, încurajeaz-o să-și cultive prietenele. Viața pe care o salvezi ar putea fi a ta”[7].

Prin urmare, această cercetare arată că, dacă pentru bărbat, soţia reprezintă persoana cea mai importantă din viaţa sa, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre soţia sa, în inima căreia spaţiul cel mai important, după copiii săi, este ocupat pe prietenele sale sau de persoanele apropiate ei, de sex feminin.

Această realitate nu face altceva decât să confirme cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola către Efeseni, 5,31-32, din care se citeşte şi în cadrul Tainei Cununiei: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică”. Aceste cuvinte cuprind un adevăr fundamental: cel care se detaşează mai uşor de familia de provenienţă, de părinţi, fraţi şi rude, este bărbatul. Femeia rămâne legată pentru totdeauna de familia sa de origine, cultivând, totodată, prietenii mai sincere, mai puternice şi mai satisfăcătoare sufleteşte.

Dintre strategiile de reducere a singurătăţii şi de îmbunătăţire a relaţiilor sociale, recomandările cele mai importante vizează: creşterea suportului social şi a oportunităţilor pentru interacţiuni sociale, dezvoltarea abilităţilor sociale şi abordarea cogniţiilor sociale disfuncţionale. Alături de acestea, de folos este şi dezvoltarea abilităţilor conversaţionale, precum: vorbitul la telefon, primirea şi oferirea de complimente, asumarea perioadelor de tăcere, metodele de comunicare nonverbală, etc.[8].