Actualitate

Sfințirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din satul Salcia, raionul Șoldănești

1461

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, 20 noiembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Ioan de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit slujba sfințirii Prestolului și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Salcia, raionul Șoldănești.

La slujba praznicală au participat: prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, prot. Vasile ROTARU, protopop de Șoldănești, prot. Victor DANU, parohul bisericii din localitate, un sobor de preoți și creștinii din satul Salcia.

La sărbătoarea comunității creștine, printre enoriașii prezenți, a fost și dl Nicolae MÎNDRU, președintele raionului Șoldănești.

În timpul vohodului mic, părintele Victor DANU a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea domnească – Tatăl nostru.

După Liturghie a urmat înconjorul locașului de închinare cu rânduiala Te Deum-ului iar mai apoi a fost oficiată litia morțească la mormintele ctitorilor și a preoților înhumați în fața altarului.

În cuvântul predicatorial, Preasfinția Sa a explicat credincioșilor pericopa evanghelică a „Învierii fiicei lui Iair de către Mântuitorul Hristos”, îndemnându-i să se pregătească cuviincios pentru perioada Postului Nașterii Domnului.

Felicitându-i pe părintele paroh și pe enoriașii săi cu ocazia sărbătorii, Ierarhul a transmis și mesajul părintesc al Întâistătătorului Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit VLADIMIR.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
4775

Soția – temelie în drumul spre succes al soțului

Dintotdeauna bărbaţii au săvârşit fapte mari de dragul femeilor: cavalerii au câştigat turniruri pentru doamnele inimii lor, poeţii le-au dedicat versuri, artiştii plastici au pictat tablouri şi au făcut sculpturi în cinstea lor. Altfel spus, femeile au fost muzele lor. Bărbatul seamănă cu un copil: activitatea lui are mereu nevoie de înalta apreciere şi de […]