A devenit deja o tradiție frumoasă ca în fiecare an de Duminica Mironosițelor, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în Episcopia noastră să se desfășoare Festivalul Cântecului Pascal “Hristos a Înviat” și expoziția de Paști “Mâinile Mamei”. Aflată la a XI-a ediție în acest an, expoziția a propus spre atenția vizitatorilor produse de panificație tradițional-pascale, brodături, covoare, articole de artizanat, etc. De această dată acțiunea a avut loc în Piața primăriei orașului Călărași și a adunat un număr de 37 de sate cu expozițiile lor printre care au participat şi toate mănăstirile din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de frumoasele cântări caracteristice perioadei pascale, interpretate de colective din diferite parohii din cuprinsul Episcopiei noastre și anume: Corul bisericii ,,Cuv. Parascheva” din Sipoteni; Ansamblul folcloric ,,Țărăncuțele” din Florițoaia Veche; Corul de copii al bisericii ,,Nașterea Maicii Domnului” Buțeni; Ansamblul folcloric „Codreanca”din satul Drujba; Corul bisericii din satul Vălcineț și Corul bisericii „Cuv. Ambrozie” din Vărzărești, Nisporeni.
De menţionat, în mod deosebit pentru acest festival, a fost participarea mai multor invitați din Ucraina - Cernăuți și din România: din Brașov, Ardeal, Dobrogea ce au prezentat obiceiuri şi tradiţii populare şi creştine din zona de unde veneau. De asemenea un tînăr din Constanța – NICOLCEA Cristian, a încîntat atmosfera interpretînd niște cîntece Pascale, fiind acompaniat de toaca bătută de protosinghelul IOAN (DANCI).
Festivalul a fost organizat, la iniţiativa Episcopii de Ungheni şi Nisporeni, în colaborare cu Primăria orașului Călărași. Obectivul acestui festival a fost de a valorifica tezaurul creaţiei populare cu caracter religios, de a familiariza tinerele generaţii cu cîntecul şi tradiţiile pascale şi de a perpetua frumoasele obiceiuri şi datini creştine ce ţin atît de sărbătorile pascale, cît şi de obiceiurile diferitelor ritualuri creştine. Cei prezenţi la acest festival, atît prin cîntec, cît şi prin expoziţie, au arătat tradiţiile din zonele localităţilor din care venise. În felul acesta toţii vizitatorii au putut lua cunoştinţă mai în deaproape cu măiestria atîtor oameni deosebiţi ce şi-au arătat talentul, atît prin înfrumuseţarea căsuţelor improvizate, cît mai cu seamă prin exponatele de panificaţie. Toţi participanţii au fost menţionaţi cu premii băneşti şi diplome de participare cu înaltă apreciere din partea Chiriarhului, iar primele trei locuri vor avea parte de o surpriză deosebită din partea Preasfinţitului Episcop PETRU. Locul I vor pleca într-un pelerinaj în România la 20 de mănăstiri iar locul II şi III la mănăstirile din ţara noastră. Tot aici Stavrofora ONUFRIA (Matei), Cristian NICOLCEA, Liviu BEGAN şi o familie din Braşov au fost decoraţ cu Medalia jubiliară "Gavriil Bănulescu Bodoni" iar Protosingel IOAN (Danci) a fost decorat cu Diplomă Arhierească în semn de recunoştinţă pentru activitatea sîrguincioasă spre binele Bisericii Ortodoxe.
La evenimentul cultural de astăzi a fost prezentă și conducerea orașului Călărași, în persoana Primarului MELNIC Nicolae şi Viceprimarul oarșului menționat Dn AMBROSCIUC Viorel, au mai luat parte şi Şefii Direcţiei Cultură Călărași și Ungheni – TRIFAN Dumitru și Dna Eugenia BARONCEA.
La final Ierarhul a mulțumit participanților la festival, înmânându-le diverse premii băneşti și diplome exprimându-și speranța că în anii viitori se vor implica activ și alte colective, pentru a duce mai departe această tradiție cu caracter cultural-educativ după care a îmînat tuturor femeilor prezente şi tuturor participanţilor cîte un ghiveci cu o floare. Au fost împărţite o 1000 de ghiveciuri cu flori.
Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni