Sfințirea bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Sturzeni, Protopopiatul Râșcani

2002

Credincioșii Parohiei Sturzeni din Protopopiatul Râșcani, au trăit marți, 15 mai 2018, un moment important din viața comunității, întrucât a fost sfințită noua biserică parohială cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

În dimineața zilei, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a fost întâmpinat la marginea localității de către protopopul raionului, prot. Sveatoslav Ungurean, Dl Gheorghe Rusu, ctitorul principal al noii biserici și părintele paroh Vitalie Jitari. Aici a fost sfințită o troiță lucrată în piatră de către meșterii populari din Cosăuți.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a urmat slujba de sfințire a prestolului și a locașului de cult, după care PS Ioan, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, în biserica proaspăt târnosită.

La Liturghie a participat și dna vicepreședinte al raionului Râșcani, doamna Galina Zamurdac.

Parohul bisericii, prot. mitr. Vitalie Jitari a fost decorat conform binecuvântării Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic. Iar, ctitorul principal al bisericii Dl Gheorghe Rusu, a primit Ordinul „Meritul bisericesc”, gr.III.

După Liturghie, Episcopul Ioan a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Mitropolitului Vladimir, după care a fost oficiat un Tedeum de mulțumire.

Tot în această zi, arhiereul vicar a vizitat biserica „Sfânta Treime” din satul Cucuieți, r. Râșcani.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
7581

„Blestemul” Cuviosului Paisie Aghioritul

Să vă dau și eu acum un ”blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea și de multa Sa dragoste până ce o să ”înnebuniți”, ca să vă plece mintea de pe pământ și să vă aflați încă de pe acum lângă El, în Cer. Să înnebuniți cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! […]