„Ești mamă!”

5619

Sunt clipe în care nu mai există nimic, nimic în afară de noi, noi amândoi – și stăm așa, față către față: eu aplecată spre el, el – înălțându-și iubirea la mine.

Sunt clipe care nu se pot explica – nu ne spunem nimic, sau poate ne spunem, dar ce mai contează? Sau poate, doar, pâlpâim amândoi, prinși în aceași tăcere de timp, în aceeași adâncime de timp, cu aceeași dăruire a plinirii de timp.

Eu știu tot despre el și-i mângâi dulce mânuțele goale, „trup din trupul meu…, îndrăzneală din fricile mele…, înălțare din drumul meu înapoi…”; el mă privește atent, pipăie degete, palme, vrea să știe.

Și iată: cercetează pleoape, buze – întinde mâna la plete, priviri… și atinge, atinge, până când obosit îmi cade în brațe – și iubirea noastră-i la fel. Stă acum nemișcat, trupul lui mic îmi pâlpâie în brațe; „am aflat”, spune liniștea lui.

„Ce știi tu despre mine?”, întreb.

„Ești mama!”, leagănă-n pleoape răspunsul.

de Florica Bațu-Ichim,
din volumul Petala infinitului alb,
în curs de reeditare la Editura Cathisma

stiripentruviata.ro/


Articole Asemănătoare
312

Dragoste de mamă. Cancerul şi copilul nenăscut

Se numeşte Sharon. O femeie frumoasă, dar fără noroc. Am cunoscut-o când a fost diagnosticată cu cancer la sân. Din păcate, o formă de cancer foarte agresivă. Cancerul a apărut într-o perioadă foarte grea din viaţă. Sharon tocmai fusese părăsită de partenerul de viaţă. Vestea că partenerul a dispărut a lovit-o din plin, ca un […]

Articole postate de același autor
9433

Mărturie despre patriarhul Pavle al Serbiei, un sfânt al zilelor noastre

  Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea […]