Sunt tot felul de cărţi despre educaţie scrise de parcă părinţii ar fi deja sfinţi şi odraslele lor ar trebui, prin urmare, să fie tot sfinte. De fapt, părinţii înşişi cad fără încetare în păcat, şi copiii văd încă din scutece păcatul în jurul lor. Şi atunci, cum să îi pedepsească cei ce n-au fost în stare să dezrădăcineze păcatul din ei înşişi, ba şi-au stricat singuri copiii? Oare nu vom auzi glasul Domnului: „Mai întâi scoate bârna din ochiul tău”?
Ca atare, atenția fundamentală a părinţilor trebuie să fie îndreptată asupra propriei creşteri duhovniceşti, asupra educării de sine. Cine nu s-a educat pe sine cum va putea să educe alt suflet?
Educatorii trebuie să-şi aducă aminte foarte bine că nu te poţi face drag cu de-a sila. Dacă copilul nu-şi iubeşte tatăl şi mama, degeaba se străduiesc aceştia să-i aleagă cărţile, anturajul și așa mai departe. El se va sustrage înrâuririi lor. De aceea, trebuie în primul rând păstrate dragostea şi respectul copiilor. Odată ce ai pierdut acestea, îi vei pierde şi pe copii. Ca atare, se cuvine uneori să fie coborât nivelul exigenţelor faţă de aceştia, adică trebuie să fim îngăduitori faţă de ei şi să îi iertăm, aşa cum şi Hristos ne iartă pe noi.
Dumnezeu este Dragoste. Dacă lucrul acesta nu se reflectă în familie, totul se năruie în ea. Degeaba atunci icoane, degeaba candele, posturi, cruci, lecturi duhovniceşti, pravile de rugăciune și așa mai departe. Dacă nu este dragoste în familie, nu este Dumnezeu în mijlocul nostru. Iar „dragostea nu se întărâtă, nu se trufeşte, nu caută ale sale”, zice Apostolul. Dar în ce familie nu sunt păcate ca acestea? Copiii simt totul, simt şi retragerea harului din familie. Rămâne exteriorul fără conţinut. Sarea ce şi-a pierdut puterea de a săra.
Slavă Domnului că avem Taina Pocăinţei, după care trebuie să luăm totul de la început! Mai întâi de toate, trebuie să strigăm către Dumnezeu şi să-L rugăm din tot sufletul să ne ajute să ne ridicăm din prăpastia unde ne aflăm.
Iar cu copilul trebuie să mergem în acelaşi pas: trebuie să pătrundem în dorinţele lui, să i le explicăm, să-l ajutăm să înţeleagă tabloul, cartea, viaţa, să îi arătăm la ce duc una şi alta, pentru că păcatul este adeseori împodobit în viaţă cu un „ambalaj” frumos şi amăgitor, prin care atrage cu putere sufletul simplu de copil.
Mai bine să vadă copiii filme acasă decât aiurea, fiindcă acasă sunt părinţii. Dacă le interzicem copiilor ceea ce îşi doresc, ei vor începe să înşele, şi un păcat atrage altele după sine. Pedeapsa îi va înstrăina definitiv pe copii, şi atunci părinţii vor „vorbi cu pereţii”.
Părinţii trebuie să ţină seama de faptul că vrăjmaşul seamănă tot timpul neghine în sufletul neîntărit, nechibzuit, influenţabil. De aceea, trebuie să semene ei înşişi cele bune în suflet, să se intereseze de toate lucrurile care îi interesează pe copii şi să-i ajute pe aceştia să înţeleagă ce aduce sufletului folos şi ce-i aduce vătămare. Ca atare, principalul este contactul cu copiii şi conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu.
Din Viaţa de familie, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 97-99
