Seminariștii cu reușite înalte la învățătură au participat la o Tabără internațională în România

1101

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și cu susținerea Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate, elevii cu cele mai înalte reușite la învățătură ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ier. Gavriil” din Chișinău au participat gratuit la Tabăra internațională „Tradiție și Noutate”, care s-a desfășurat în perioada 15-21 septembrie 2019, organizată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Tabăra a avut loc la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi, din județul Bistrița-Năsăud, România, care și-a deschis porțile pentru 70 de tineri cu vârsta între 18 și 35 de ani, din toate eparhiile Patriarhiei Române, Bucovina de Nord, printre care au fost și tinerii cu cele mai înalte reușite la învățătură, reprezentanți ai Seminarului Teologic „Sf. Ierarh Gavriil”, de la Chişinău, ca întregire a formării lor ortodoxe.

Cei patru elevi seminariști au fost însoțiți de Părintele Alexandru Comendant, inspector și profesor în cadrul instituției teologice de învățământ.

Programul de tabără a inclus: activități duhovnicești, activități educative, activități sportive și activități specifice de tabără (ateliere practice, drumeții, foc de tabără, jocuri de grup, workshop-uri).

Totodată, participanții au avut discuții de grup pe temele: „Contribuţia Bisericii în  valorificarea   moștenirii   istorice,   culturale   și   spirituale   caracteristice   satului românesc”, „Despre tradiții și moștenirea lăsată nouă de strămoșii noștri prin costumele românești de sărbătoare”, „Despre darurile lui Dumnezeu”, „Sfinți contemporani”, „Mărturisitorii din temnițele comuniste și jertfa pentru Hristos”.

În ziua a patra, tinerii au fost vizitați de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care le-a adresat un cuvânt de binecuvântare și învățătură duhovnicească, oferindu-le în dar cărți de zidire spirituală.

Întâlnirea tinerilor a culminat cu  participarea la Sfânta Liturghie, îmbrăcați în portul tradițional din zona de proveniență, la care participanții s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Tabăra s-a încheiat cu lansare de lampioane și vizionare de poze.

În drum spre casă, elevii au avut parte de un pelerinaj la mănăstirile istorice din Bucovina: Moldovița, Sucevița, Putna, Sihăstria Putnei, Voroneț, Humor și altele.

Impresii din Tabăra Internațională de la Sângeorz-Băi

„Am avut ocazia să particip și eu la minunata tabără „Tradiție și Noutate”, unde am trăit zile de neuitat, am gustat din rodul prieteniei și chiar mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a adus acești simpli și totodată oameni deosebiți, voluntarii care ne-au luminat zilele cu diverse activități, iar participanții și-au lăsat o amprentă atât de mare încât suntem gata să vizităm acel ţinut în fiecare anotimp al anului. Cea mai importantă etapă la care ne-am ridicat cu toții a fost unirea într-un singur duh, având o ţintă, un scop ultim mântuirea și relațiile de compătimire între semeni, încât aceste zile mi-au dat aripi rațiunii, mi-au îmblânzit inima și mi-au înfrumusețat graiul..” (Roman Rarancean, elev în cl. XII-a, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ierarh Gavriil”)

 „Pentru prima dată am participat la o astfel de tabără. Mi-au plăcut foarte mult activitățile la care am participat, dar mai important este că acolo mi-am făcut noi prieteni, care mi-au lăsat frumoase amintiri…” (Mina Volcu, elev în cl. XII-a, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ierarh Gavriil”)

„Am avut o deosebită plăcere să mă aflu pentru câteva zile în această tabără unică, în cadrul căreia am făcut cunoștință cu tineri extraordinari, atât voluntari, cât și participanți.  Am văzut un alt stil de viață al tinerilor de azi care mi-a plăcut mult. Fiind diferiți la caracter și din diferite locații geografice am avut un interes comun „dorința de a-L descoperi pe Hristos”. Această experiență plăcută nu o voi uita niciodată.” (Grigore Comendant, elev în cl. XI-a, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ierarh Gavriil”)

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate

sursa mitropolia.md


Articole postate de același autor
6601

Cât de greu este să stai de vorbă cu tine însuţi!

Cât de greu este să stai de vorbă cu tine însuţi! Cât de greu este să-ți vădeşti tu însuţi rănile tale! Cât de greu este să te cunoşti pe tine însuţi! Ah, suflete al meu, te doare acest adevăr atât de trist! Te doare, căci eu te îmbii cu hrană tare, iar tu tot mâncare […]