Drumul Crucii se va efectua în Vinerea Patimilor, pe 22 aprilie, din or. Nisporeni spre Mănăstirea „Sf. Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”

790

Pe 22 aprilie, 2022, în Vinerea Patimilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni se va efectua Drumul Crucii.

Astfel, Vă aducem la cunoștință că vineri, la ora 10, din Piața Primăriei orașului Nisporeni, preoții și credincioșii, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU și oficialitățile prezente, se va porni spre Mănăstirea „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, urcându-se Piscul Ostașului, pe treptele scării construite corespunzător, care cu ocazia Drumului Crucii vor fi sfințite de Înaltpreasfinția Sa dimpreună cu soborul de slujitori prezent.

Prin acest Drum al Crucii, inițiat cu 10 ani în urmă de Înaltpreasfinția Sa, și prin citirea acelor 12 evanghelii a Patimilor, se trăiește simbolic, prin comemorare, acel drum al pătimirilor, pe care Hristos la parcurs spre Golgota.

Întrucât ultimii doi ani – 2020 și 2021– nu a fost posibil din cauza restricțiilor impuse de pandemie, să fie organizat acest Drum al Crucii, anul acesta i se dă continuitate. De aceea e nevoie să venim acum, când avem posibilitate, în număr cât mai impunător, ca prin aceasta să aducem o mică ofrandă de mulțumire Patimilor lui Hristos, arătând totodată că Ortodoxia reprezintă o forță creștină de mare importanță.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
909

Slujba Privegherii pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului la Mănăstirea Curchi

„Veniți, să ne bucurăm în Domnul, spunând taina ce este de față. Zidul cel despărțitor acum cade; sabia cea de foc se îndepărtează; heruvimul nu mai păzește pomul vieții; iar eu mă împărtășesc din dulceața din rai, de la care m-am îndepărtat, prin neascultare. Că chipul cel neschimbat al Tatălui, pecetea veșniciei Lui, înfățișare de […]