Hristos a zis: «Eu sunt Calea». Calea către ce? Nu doar către cealaltă viaţă. Hristos este în primul rând calea în această viaţă. Hristos Se descoperă în primul rând omului în viaţa aceasta şi îi arată drumul către Tatăl. Acest drum este Hristos Însuşi. Dacă omul nu-L vede pe Hristos în această viaţă cel puţin prin simţirea duhovnicească, nu-L va vedea pe Tatăl, adică Lumina lui Dumnezeu, nici în cealaltă viaţă… (Pr. Ioannis Romanidis)
În Duminica I-a din Postul Mare, numită și a Ortodoxiei, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor, adunați la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.
Textul Evangheliei din această Duminică ne prezintă modelul adevăratului creştin, cel al Apostolului Natanail, pe care Sf. Ioan de Kronstadt îl caracterizează fiind „un om care gândeşte, cugetă, crede, nădăjduieşte, vorbeşte şi făptuieşte drept, fără ocolişuri şi cu tărie”.
Din păcate, după cum ne spune și ieromonahul Serafim Rose „prea mulţi oameni fac greşeala de a limita Ortodoxia la slujbele Bisericii, la canonul de rugăciuni şi la lectura ocazională a cărţilor duhovniceşti. Adevărata Ortodoxie presupune însă un angajament care implică toate aspectele vieţii noastre. Fie eşti ortodox permanent şi în fiecare zi, în orice situaţie a vieţii – fie nu eşti cu adevărat ortodox. De aceea trebuie să ne formăm o concepţie de viaţă ortodoxă şi să o asumăm existenţial.”
Scopul Ortodoxiei este îndumnezeirea omului, şi nu o simplă respectare a unor cerințe și reguli morale.
„Dreptul din credinţă va fi viu”, iar noi vom fi număraţi impreună cu drepţii numai dacă „credinţa noastră, care de acum „este lucrătoare prin iubire desăvârşită”, adânceşte zi de zi cunoaşterea şi dragostea noastră faţă de Dumnezeu. Atunci inima Domnului se uneşte cu inima omului pentru veşnicie şi omul cântă o cântare pururi nouă Stăpânului şi Izbăvitorului său. Astfel „săvârşim Sfinţenie în frica lui Dumnezeu” şi împlinim scopul pentru care El ne-a adus din întunericul nefiinţei la viaţă şi la cunoaşterea Lui”, ne spune arhim. Zaharia Zaharou.
Mulțime de credincioși, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, s-au apropiat pentru a primi Sfânta Taină a Împărtășaniei.
Slujitorii așezământului monahal au săvârșit Te-Deum-ul solemn din Duminica Triumfului Ortodoxiei.
Pr. Laurențiu Ionașcă i-a îndemnat pe credincioși să păstreze dreapta credință, să cunoască, dar și să trăiască Ortodoxia, devenind împlinitori ai Dreptei Credințe.
„Biserica nu are nevoie de legi morale, de oameni buni, de oameni harismatici sau inteligenţi. Are nevoie, şi avem şi noi nevoie, de această cerinţă: să fie viaţa noastră un Post Mare, o plângere necontenită, îndârjită, până când se va pleca Dumnezeu spre smerita si ticăloasa noastră viaţă şi va arăta mila Lui în viaţa noastră”.