De ce suntem întotdeauna nemulţumiţi şi anxioşi?

643

Adesea ne aflăm în faţa unei lupte duhovniceşti. Care este problema? De ce suntem întotdeauna nemulţumiţi şi anxioşi? De ce ni se pare că Dumnezeu e atât de departe de noi cu toate că depunem toate eforturile pentru a-L cunoaşte şi pentru a fi alături de El?

Părintele Paisie Aghioritul ne dă câteva sfaturi pentru a înţelege mai bine această problemă comună multora dintre noi.

Părintele ne spune: „Trebuie să fim foarte atenţi la viaţa noastră duhovnicească. Oamenii stăpâniţi de slava deşartă sunt veşnic nemulţumiţi şi îi macină un sentiment de singurătate. Ei au impresia că nu au nicio împlinire şi nimic nu-i bucură. Acolo unde este nelinişte şi deznădejde, acolo îşi face cuib diavolul. Neliniştea vine de la diavol. Oriunde este nelinişte, acolo diavolul îşi face treaba. La omul care are o predispoziţie către nelinişte, către ceartă, vine diavolul şi îl adânceşte şi mai mult în neliniştea distrugătoare. Când simţim nelinişte în timpul luptei duhovniceşti trebuie să conştientizăm faptul că ne depărtăm de Dumnezeu. Să nu lăsăm neliniştea să intre în sufletul nostru, ci Pacea. Mântuitorul nostru Iisus Hristos este numai iubire, bunătate şi mângâiere.”

Deci ce trebuie să facem pentru a evita această stare? Să fim îngăduitori cu noi înşine şi să acceptăm faptul că suntem aplecaţi spre păcat. Să fim smeriţi şi să nu afirmăm despre noi înşine că suntem drepţi.

Părintele Paisie ne sfătuieşte să trăim o viaţă duhovnicească în inima noastră, nu în mintea noastră. „Niciodată să nu faci vreo treabă fără să te încrezi în Dumnezeu, fără să-ţi pui nădejdea în El cu mare smerenie pentru că altfel îţi vei obosi mintea şi sufletul. Este lipsa credinţei care se ascunde în spatele neliniştii şi al mândriei.”

Îndreaptă-ţi inima către Dumnezeu, şi Dumnezeu care este bun şi milostiv îţi va călăuzi paşii. Ţine-ţi mintea aproape de Dumnezeu. Încrede-te în Dumnezeu şi caută ajutorul Lui atunci când ţi-e greu.

 

Sursa: produsemanastiresti.ro


Articole postate de același autor
953

„Doamne, nu sunt vrednic…!”, de Traian Dorz

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalț spre Tine ochii ce-au sclipire încă spre ispite, mâinile ce-au încă urme de rușine, buzele ce-au încă vorbe nesfințite… Doamne, nu sunt vrednic să-Ți dezleg cureaua încălțării Tale când îmi vii în casă, peste-a tale glezne albe cum e neaua lacrimile mele urme negre lasă. Doamne, nu sunt vrednic […]