Ne-am luat pe umerii noştri, când am devenit creştini, această mare povară a Crucii: de a trece printr-o lume păgână, o lume în care suntem străini şi pentru care va veni Cineva şi va spune ca în acea cântare bisericească: „Dă-mi-l Mie pe străinul acesta, care n-a avut unde să-şi plece capul cât a trăit pe pământ”.
Iisus a fost un străin în lumea aceasta, fiindcă El a venit într-o lume plină de păcat şi a adus o învăţătură nouă, inacceptabilă. Noi astăzi suntem obişnuiţi, cel puţin teoretic, să spunem că trebuie să fii umil, să ierţi pe vrăjmaşul tău, să-l iubeşti pe aproapele tău... Teoretic ştim toate lucrurile acestea. Dar atunci Iisus venea într-o lume care nu ştia lucrul acesta, care nu accepta astfel de lucruri. O lume pentru care singura justiţie, cea mai bună justiţie, era să răsplăteşti dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, vânătaie pentru vânătaie, viaţă pentru viaţă. Venea Iisus şi spunea: „Iubeşte pe vrăjmaşul tău! Fă bine celui ce-ţi face rău! Binecuvântează pe cel ce te blestemă! Roagă-te pentru cei care te prigonesc!”. Din cauza asta, creştinismul e străin în lumea aceasta.
Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, p. 19
