Actualitate

Dacă toate acestea fi-vor învăţate

121

Fiii voştri singuri hotărăsc în viaţă
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voştri singuri mai târziu învaţă
Taina ei fierbinte, nobilă şi grea.

Fiii voştri singuri mai târziu, fireşte,
Îşi aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă sinceră-şi rosteşte
În privinţa asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voştri, însă, trebuie să-nveţe
Din copilărie încă, de la voi,
Primele îndemnuri, primele poveţe
Dorul de lumină, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învăţaţi-i
Să iubească floarea pură din livezi
Să iubească-ntinsa mare şi Carpaţii,
Ce-şi înalţă-n ceruri fruntea de zăpezi.

Sufletul să-l aibă nentinat ca floarea,
Ochii lor să fie limpezi şi curaţi,
Să nutrească patimi vaste cum e marea,
Să înalţe gânduri cât aceşti Carpaţi.

Oamenii, din suflet, veşnic, să iubească,
Fraţi să-i socotească, simpli şi-nţelepţi;
Învăţaţi-i, mame, crâncen să urască
Pe acei ce-s duşmani oamenilor drepţi.

Să iubească versul, să iubească struna,
Ce-i curat în lume, ce e nou şi viu,
Cât sunt mici, să-nveţe a urî minciuna
Asta nu se-nvaţă când e prea târziu.

Să iubească ţara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învăţaţi-i, mame, dragostea de ţară,
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea să le sclipească-n licărul pupilei,
Să le crească-n suflet blândă ca un spic.
Să se teamă poate de ruşinea zilei
Când ar şti că ţării nu i-au dat nimic.

Dacă toate-acestea fi-vor învăţate,
Restul o să vină de la sine-apoi
Şi-au să se-nplinească visurile toate
Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi.

Nicolae Labiş


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
8

Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere

Părinte, când prinde blestemul? – Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blestemă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, şi acela mă blestemă, se prind […]

Articole postate de același autor
3958

Cu cât mai greu va batjocoreste, cu atât mai multa blândete aratati-i…

Când vedeti un om iesit din fire, cu atât mai mult nu-i faceti împotrivire. Nebunia lui de aceasta are nevoie, ca sa se produca. Cu cât mai greu va batjocoreste, cu atât mai multa blândete aratati-i… Cu omul acesta e ca si cu cel prins de friguri, caruia trebuie sa-i facem pe plac, când raul […]