Actualitate

Cu cât simți mai mult slăbiciunile tale, cu atât te vei apropia mai mult de Dumnezeu

1336

Bucură-te de boală, fie că e spre îndreptarea ta, fie că e dovada iubirii lui Dumnezeu, vrând să te facă și mai bun. Numai bucurându-te de ea, îți e de folos: în primul caz, eliberându-te de păcat prin pocăință, în al doilea, sporind prin ea. Dar e mai bine să nu te socotești fără păcat.

O boală e de la Dumnezeu când omul n-a ajuns în ea printr-o patimă și nu întreține patima: de exemplu, de pe urma lăcomiei de mâncare, a desfrâului, a beției. O astfel de boală nu dă loc războiului, nemulțumirii, revoltei, supărării etc.

De-ți vine vreo boală și vreun necaz, nu te descuraja, ci mulțumește lui Dumnezeu că aceasta te face să te rogi și mai mult Lui și să nu-ți pui nădejdea în puterile tale. Cu cât simți mai mult slăbiciunile tale, cu atât te vei apropia mai mult de Dumnezeu, punându-ți nădejdea în El (2 Co 12, 10).

Drd. Alexandru PrelipceanSpiritualitate creștină și rigoare științifică: Notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul I, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 184


Articole Asemănătoare
1251

Soții vor mai curând dreptate în familie decât fericire

Eram mai optimist în tinerețe. Acum sunt mai pesimist. Experiența câtorva zeci de ani de căsnicie, dar mai ales de contact duhovnicesc cu nenumărate familii mi-a temperat mult entuziasmul din tinerețe. Cred și de data aceasta că pentru a avea o căsnicie fericită trebuie mai întâi să vrei cu tot dinadinsul acest lucru. O să […]

Articole postate de același autor
518

Creştinii suferă în continuare în Siria – 19 tinere ucise

Deşi conflictul s-a mutat oficial în Irak, acolo unde Statul Islamic a cucerit Mosulul – oraşul creştinilor, nici în Siria situaţia nu a fost stabilizată. Chiar dacă bisericile creştine şi-au mutat reședințele în Liban sau într-una dintre ţările europene, mai sunt destui creştini în ţara Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Efrem Sirul. […]