Ctitorul bisericii din Vasilcău, Ilarion CIOBANU, petrecut în veșnicie

5257

Vineri, 6 octombrie 2017, Preasfințitul IOAN, Episcopul Sorocii, însoțit fiind de către Protoiereului Nicolae CRAVEȚ, Protopop de Soroca, Secretar al Vicariatului și paroh al bisericii „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din comuna Vasilcău, raionul Soroca a săvârșit prohodul vrednicului bărbat al neamului, cavaler al Ordinului Republicii și ctitor al bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Vasilcău, Ilarion CIOBANU.

În dimineața zilei, satul a fost inundat de lume, venită să exprime recunoștință acestei redutabile personalități, care a părăsit lumea efemeră și a plecat în veșnicie.

Cei prezenți au exprimat compasiune familiei, elogiind numele celui care a făptuit doar binele, iar ca și coroană a operei sale fiind faimoasa biserică capodoperă a Cuvioasei Parascheva din Vasilcău, pe care a ctitorit-o cu credință și dăruire.

Episcopul IOAN a transmis și mesajul de consolare al Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove.

Fratele Ilarion CIOBANU a fost înhumat în curtea bisericii, de unde va veghea generații de creștini ce vor veni la locașul Domnului, mărturisindu-l pe Hristos și evocând amintirea celebrilor înaintași.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
691

Episcopul Ioan al Sorocii a slujit la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din s. Vasilcău, r. Soroca

Duminică, 23 septembrie 2018, Preasfințitul Ioan al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a slujit în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Vasilcău, Protopopiatul Soroca, săvârșind și rânduiala de resfințire a locașului de închinare după perioada de reparație. În acest an biserica „Adormirea Maicii Domnului” marchează 170 de ani de […]

Articole postate de același autor
131

Să fim împăcaţi cu toţi, să nu primim vătămare în inimă

Oamenii caută pace, libertate. Ei nu ştiu, săracii, ce este libertatea. Ei cred că libertatea materială este totul. Dar nu, toate acestea ale lor sunt robie! Ne înrobim neîncetat; dacă avem totul şi orice, această bogăţie ne înrobeşte, şi nu avem pace, linişte…Putem merge unde vrem, putem face ce vrem, dar, iarăşi, asta nu e […]