Actualitate

“Tu fă bine și așteaptă răul. Binele ți-l va răsplăti Dumnezeu.”

82

“Tu fă bine și așteaptă răul. Binele ți-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ți-ar face bine, ție ce cruce ți-ar mai ramâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ți fac rău; celui ce-ți cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.

Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asuprește cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu și de oameni, indiferent cum sunt ei.

Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ți-ar face pentru că iertându-le toate, asa urmezi lui Iisus, așa ții împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii.

Cu toți sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să știi ca și ei au un suflet de mântuit.”

 

( Pr. Arsenie Boca, Cuvinte vii, Ed. Charisma, Deva, 2006)


Articole postate de același autor
1270

Apariție editorială: Ioan (Moșneguțu), Episcop al Sorocii, Gânduri despre Mitropolitul Vladimir

La editura Pontos din Chișinău a văzut lumina tiparului lucrarea Gânduri despre Mitropolitul Vladimir, autor al proiectului Ioan (Moșneguțu), Episcop al Sorocii, Vicar mitropolitan. Volumul apărut în condiții grafice excelente, însumează 359 de pagini și cuprinde gânduri, mesaje, amintiri ale mai multor personalități eclesiale și laice din Republica Moldova și de peste hotare. Episcopul Ioan al Sorocii: Cartea Gânduri despre […]