Când cineva nu întreabă pe duhovnic, nu întreabă pe conştiinţă şi apucă într-aiurea, atunci e un om, cum să spun, cu nărav. Şi se îndreaptă spre iad. Dar dacă întreabă pe conştiinţă, aşa trebuie să o întrebi: „Conştiinţă, spune-mi drept, dacă mor amu, mă mântuiesc, îi place lui Dumnezeu cum sunt?”. Şi-n timpul acesta, am observat pe mulţi pe care i-am învăţat, când se culcă să facă semnul sfintei cruci pe pernă şi pe faţă, să zic-aşa: „Doamne, mă rog, primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Această rugăciune foarte mult ajută când ai hotărât că ai câteva ore de dormit şi, înainte de a te fura somnul, zici rugăciunea asta.
Şi la Maica Domnului putem să ne rugăm aşa: „Maica Domnului, luminează-mi mintea, mă rog, ai milă de sufletul meu”. Şi-n timpul când ne rugăm noi seara, ca să ne putem culca liniştiţi, să ne păzească Duhul Sfânt, trebuie să ne rugăm aşa: „Mă rog, Maica Domnului, ai milă de sufletul meu. Primeşte rugăciunea Bisericii şi a tuturor care se roagă pentru noi”. Şi adormim din rugăciune. Și-n timpul nopţii, adică după ce ai adormit, apare diavolul cu nălucirile lui, cu ispitele şi cu gândurile care dau năvală şi tulbură pe bietul suflet. În timpul acela, dacă el începe a zice „Doamne, Iisuse”, cât de scurt şi cât de des, Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri. Şi pe măsură ce nu se-nvoieşte sufletul nostru cu lucrurile lui, pe-acea măsură va aprinde inima de dorul lui Dumnezeu şi se va lăsa simţit Duhul cel Sfânt, pe măsura credinţei şi a smereniei noastre. Şi-n timpul acesta şi făcând cam toate nopţile aşa semnul sfintei cruci, şi pe măsură ce sporim în smerenie, Duhul Sfânt se lasă simţit de sufletul nostru. Şi dacă ne ajută în timpul nopţii, în timpul zilei, mai multă bucurie şi pace vom avea, pe măsură ce căutăm să nu jignim pe Duhul Sfânt.
Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Părintele Proclu, așa cum l-am cunoscut, Editura Doxologia şi Editura Apostolia, Iaşi, 2017, pp. 18-19
