Citiţi Sfânta Evanghelie!

44

În Evanghelie sunt pasaje care ne fac inimile să ardă, care ne luminează mintea şi ne deşteaptă voinţa. Ele dau viaţă şi tărie întregii noastre fiinţe, moral şi fizic. Aceste pasaje dezvăluie aspectele în care Dumnezeu şi chipul Său din noi deja coincid, dezvăluie etapa la care am ajuns deja, poate doar pentru moment, în fugă, din procesul devenirii a ceea ce suntem chemaţi să fim.

Poate că ar trebui să însemnăm aceste pasaje cu o atenţie sporită. Ele sunt aspectele în care chipul lui Dumnezeu este deja prezent în noi, oamenii căzuţi. Şi, având ca punct de plecare aceste începuturi, ne putem strădui să continuăm preschimbarea noastră în omul care ar trebui să fim. Trebuie să fim fideli acestor descoperiri, arătând faţă de acestea credincioşie.

Dacă vom face astfel, aceste pasaje vor creşte ca număr, cerinţele Evangheliei vor deveni mai depline şi mai precise, ceaţa risipindu-se treptat. În felul acesta, vom putea vedea chipul omului care ar trebui să fim. De abia atunci putem să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu în adevăr.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Rugăciunea care aduce roade, Editura Doxologia, 2014, p. 35-36


Articole Asemănătoare
1018

În topul preferinţelor ortodoxe Împărăţia lui Dumnezeu e pe ultimul loc

Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Hristos.” (Filipeni 2, 21) Doi orbi au fost vindecaţi de Iisus. S-au ţinut după El pe drum rugându-se neîncetat până au ajuns în casa Lui; acolo au făcut o mărturisire de credinţă şi, atinşi de Domnul, ochii li s-au deschis. După ce s-au vindecat au plecat uitând […]

Articole postate de același autor
36

Slujire arhierească la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Zloți, r. Cimișlia

În data de 30 martie, Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat a liturghisit la Mănăstirea cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Zloți, r. Cimișlia. Vlădica a fost întîmpinat de către Starețul Mănăstirii, Preacuviosul Tobie (Boboc) dimpreună cu părintele Protopop de Cimișlia, Protoiereul Nicolae Goreanu. Slujba a început cu sfinţirea prestolului, după care a […]