CIRCULARĂ în legătură cu noile măsuri și prevederi ale Comisiei Naționale de Sănătate Publică

2005
Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldovei a luat cunoștință cu decizia Comisiei Naționale de Sănătate Publică, din data de 29 mai, 2020, cu privire la redeschiderea bisericilor și crede că măsurile recomandate sunt firești, în contextul în care epidemia nu a fost eradicată definitiv. De asemenea, considerăm pertinente și binevenite constatările din cadrul documentului, cu privire la rolul și importanța Bisericii și salutăm, în egală măsură, apelul la dialog și conlucrare.

În acest context, în urma consultărilor suplimentare cu autoritățile statului, Mitropolia Moldovei vine cu următoarele precizări și recomandări către slujitorii și credincioșii din spațiul său canonic. Aceste recomandări comunitar-liturgice se adaugă măsurilor de prevenție indicate deja de autorități și în nici un caz nu vin să le substituie. Ținem să vă amintim că respectarea recomandărilor privind Covid-19, nu este doar o obligație civilă, dar și una morală, dictată de binele comun și grija față de aproapele.

1. Biserica a pledat și va pleda ferm pentru respectarea normelor sanitare și de igienă. De aceea, odată cu scoaterea restricțiilor de a săvîrși slujbe în interiorul bisericilor, rugăm stăruitor, și e de responsabilitatea directă a slujitorilor bisericești, să pună la dispoziția credincioșilor recipiente cu material dezinfectant, în locuri vizibile și ușor accesibile de la intrare, dar și în interiorul lăcașelor de cult. Personalul bisericesc, va dezinfecta periodic obiectele bisericești, dar și alte suprafețe din interior. Îndemnăm, de asemenea, ca la intrarea în lăcaș să fie instalate traverse îmbibate cu dezinfectant, pentru ștergerea încălțămintei.

2. Încurajăm acolo unde este posibil să se oficieze slujbele în aer liber, lângă lăcașurile de cult sau în altarele de vără, folosind difuzoarele. Participanții la slujbele religioase vor respecta normele impuse de autorități și vor păstra distanța sanitară. La intrare, sau în curtea bisericilor, poate fi numită o persoană responsabilă de reglarea accesului credincioșilor și evitarea de aglomerări. Să se renunțe la întrunirile după slujbă, agape și alte manifestări, până la primirea de noi dispoziții.

3. Binecuvântăm ca preoții să se implice activ, alături de autoritățile locale și instituțiile medicale, la informarea și prevenirea maladiei în societate, prin intermediul cuvintelor predicatoriale, dar și în timpul oferirii asistenței religioase credincioșilor. Asfel încât să contribuim cu toții la creșterea culturii sanitare în rândul păstoriților noștri. Persoanele care manifestă simptome de gripă și alte simptome descrise de autoritățile medicale să evite frecventarea bisericilor, pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă contaminare. Toți acei care vor prezenta simptome minime vor fi rugați respectuos să consulte medicul. Preoții, cât și întreg personalul bisericesc, sunt îndemnați în caz de boală să-și informeze superiorii, în vederea monitorizării situației și găsirea unor alternative.

Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepționale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă din Moldova, ca adaptare la situația de epidemie.

Mitropolia Moldovei însă are o obiecție majoră legată de recomandarea Comisiei, privind abținerea de la Sfânta Împărtășanie (măsură stipulată în Anexa nr. 3, pct. 2.9) și amintește doar că subiectul Împărtășaniei este foarte important și existențial pentru Biserică, de aceea nu poate constitui obiectul unor dezbateri publice și tratat într-o argumentare pur laică. Ea nu poate fi negociată pentru că constituie leacul nemuririi, izvorul luminii, nădejdei și al unirii cu Dumnezeu. Membrii Bisericii cunosc faptul că Împărtășania, este roadă a iubirii și disciplină a libertății, întocmai pentru că înlătură suspiciunea, rezervele și temerile. Discuțiile și opiniile care se vehiculează pe această temă pornesc dintr-o perspectivă diferită și trebuie interpretată într-o abordare duhovnicească. De aceea, Biserica Ortodoxă își rezervă dreptul, ghidându-se de propriile rânduieli și învățături, să se împărtășească în continuare așa cum a făcut-o și până acum, „ca toți să fie una” (In. 17,21).

 

Cu dragoste și părintesc îndemn,

† VLADIMIR,

MITROPLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2437

Circulara Mitropoliei Moldovei: Să întețim rugăciunile pentru pacea lumii. Rugăciune pentru pace în Ucraina

Preasfințiți arhipăstori, Preacuvioși și Preacucernici părinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe din Moldova, În aceste zile de grea cumpănă pentru poporul ucrainean, dar și pentru noi toți, acordăm părintească binecuvântare ierarhilor și preoților din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova să întețim rugăciunile pentru pacea lumii și pentru încetarea conflictului armat din Ucraina, astfel, să se […]