Cinstirea Sfîntului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni – hramul de iarnă al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei

1022

Biserica Ortodoxă din Moldova sărbătorește astăzi duminică, 19 decembrie 2021, pe Sfîntul Nicolae, Ierarhul Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni. În această zi, Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Orhei, care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfîntul Nicolae, și-a sărbătorit hramul.

În această frumosă zi de hram, mulțimea credincioșilor au venit ca să se roage la Sfînta Liturghie oficiată de parohul acestui sfînt lăcaș Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, și să se închine la icoana și racla ce adăpostește o părticică din sfintele moaște ale marelui Făcător de Minuni.

Înaltpreasfinției Sale i-a coliturghisit un sobor de preoți și diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte părintele arhimandrit Patrocl (Porombac), duhovnicul Mănăstirii Rudi; protoiereul  Sergiu Panaite, clericul superior al Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din Edineț; protoiereul  Iulian Rusu, clericul superior al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei; slujitori ai sfîntului locaș.

Pe lîngă numeroşi credincioşi la eveniment, au luat parte și oficialități municipale şi locale ale orașului Orhei din care a făcut parte: Primarul Orașului Orhei Domnul Pavel Verejanu, Președintele Raionului Orhei Domnul Dinu Țurcanu și ctitori de seamă ai Catedralei.

Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu și Sfîntului Ierarh Nicolae pentru toate binefacerile Sale și belșugul harului Său revărsat asupra acestei catedrale, a slujitorilor și a enoriașilor care se roagă aici.

La final, Înaltpreasfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de felicitare credincioșilor cu prilejul hramului și a subliniat ajutorul pe care îl primim întotdeauna de la Dumnezeu, prin Sfîntul Nicolae, atunci cînd îi cerem ajutorul. „Sfîntul Nicolae este grabnic ajutător, grija sa părintească pentru cei ce aleargă la el este fără margini. Amintind cuvintele Psalmistului: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui”(Ps 67. 36), putem spune că minunat este Dumnezeu în Sfîntul Nicolae, cînd intervine pentru ajutorarea celor batjocoriţi şi asupriţi pe nedrept, a celor care simt că nu mai pot face faţă greutăţilor şi necazurilor acestei vieţi. Minunat a fost Sfîntul Nicolae în timpul vieţii sale pămînteşti, minunat este şi după plecarea sa la cele veşnice, căci sfintele sale moaşte, păstrate la Bari, în Italia, fac nenumărate minuni şi astăzi. Sfântul Nicolae este minunat pentru că Dumnezeu lucrează prin el şi în toate bisericile care îi sunt închinate se vede lucrarea lui Dumnezeu, se vede mijlocirea lui pentru credincioşii care cred cu adevărat în el şi-i cer ajutorul, primind astfel har din harul Sfîntului Nicolae la Sfînta Liturghie.

Sursa: eparhia-edinet.md


Articole postate de același autor
1164

Mănăstirea Hirova și-a serbat hramul în ziua prăznuirii Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul

„Al răbdării stâlp ai fost, râvnind părinţilor celor mai dinainte, cuvioase; lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite şi vieţii celor fără de trup, tu fiind în trup, Sfinte Simeon, părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” În ziua prăznuirii Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul, la 14 septembrie 2020, Preasfințitul Siluan, Episcop […]