Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire. Vrea să stai lângă el, să-ţi spună problemele lui, să-l mângâi, să-l săruţi.
Atunci când copilul cel mic este câteodată neliniştit şi face zburdălnicii, dacă mama lui îl ia în braţe, îl mângâie şi-l sărută, se linişteşte. Dacă de mic copil se satură de dragoste şi afecţiune, mai târziu va avea putere să înfrunte toate problemele vieţii.
Astăzi însă, cei mai mulţi copii îi văd pe părinţii lor numai seara, pentru puţin timp, şi astfel nu se satură de dragoste. De multe ori părinţi care sunt învăţători sau medici şi se ocupă la serviciul lor cu copiii, atunci când se întorc acasă nu mai au afecţiune şi pentru copiii lor. Sunt obosiţi, căci li s-a terminat bateria.
Pe de o parte, tatăl se întinde în fotoliu, ia ziarul ca să citească ceva şi nu se ocupă deloc de copil, pe care, deşi se apropie de el, îl alungă, în loc să-i vorbească şi să-l mângâie. Iar pe de altă parte, mama se duce să pregătească ceva de mâncare, neavând nici ea timp să se ocupe de copii şi astfel sărmanii copii cresc lipsiţi de dragoste. Sau vezi unele cadre militare, care, fiind obişnuite să dea pedepse severe soldaţilor atunci când nu se supun, vor să impună şi în familie disciplina militară, şi astfel se poartă aspru cu copiii lor sau chiar le dau şi câte o palmă pentru lucruri neînsemnate. La fel şi unii judecători, nu arată dragoste şi afecţiune faţă de copiii lor, ci atunci când aceştia fac vreo poznă deschid şi acasă proces.
De aceea copiii aceştia vor avea mai târziu probleme psihologice.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, 2003, p. 103
