Actualitate

Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, la Catedrala Episcopală din orașul Soroca

2347

Miercuri, 9 august, în ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, PS Ioan Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală cu hramul Adormirea Maicii Domnului din orașul Soroca.

La slujba praznicală, alături de preoții slujitori, a participat numeroși credincioși, veniți să aducă prinos de rugăciune Sfântului Marelui Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli.

Sfântul Pantelimon este cunoscut drept ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor. Originar din Nicomidia, s-a născut dintr-un tată păgân şi o mamă creştină, primind numele de Pantoleon, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”. După moartea mamei a devenit ucenic al doctorului Eufrosin, de la care a deprins tainele medicinii. Preotul Ermolae i-a descoperit învăţătura de credinţă, apoi l-a botezat, punându-i numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.

Prin puterea credinţei, Sfântul Pantelimon a tămăduit trupurile şi sufletele multor bolnavi. După chinuri grele a fost decapitat în jurul anului 305, în vremea persecuţiilor declanşate de împăratul Diocleţian.

Tuturor enoriașilor prezenți, PS Episcop Ioan le-a transmis un mesaj de felicitare, cu prilejul sărbătoriri, acestui mare Sfânt al Ortodoxiei.

Tot în această zi, în curtea Catedralei episcopale din Soroca, PS Ioan împreună cu soborul preoțesc a săvârșit și Taina Sfântului Maslu.

Sfântul Mucenic Pantelimon este chemat în rugăciuni de către preoții Bisericii la Sfințirea Apei și la Taina Sfântului Maslu, împreuna cu Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae si cu ceilalți sfinți doctori fără de arginti si făcători de minuni.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
2300

Duminica Fiului Risipitor la Catedrala Episcopală din Soroca

PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica Fiului Risipitor Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. După slujbă, Episcopul Sorocii, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală de la Luca 15, 11-32, ce istoriseşte Pilda […]

Articole postate de același autor
3459

O fetiță de doar doi ani are nevoie de ajutorul nostru!

La 15 august, o copilă de doi ani și zece luni a căzut într-un vas plin cu lichid fierbinte, suferind arsuri de gradul II – III pe 60 % din suprafața corpului. Incidentul a avut loc într-un sat din r. Briceni, copila fiind transportată de urgență de un echipaj SMURD Iași la un spital din […]