Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ.
(Ieşire, 20,12)
Dispreţul, defăimarea, batjocura, ponegrirea, cercetarea şi mai ales baterea părinţilor sunt păcate strigătoare la cer.
Un tânăr s-a hotărât să se căsătorească. Al a promis viitoarei soţii, după dorinţa ei, să alunge din casă pe bătrânul său tată. Într-o zi l-a condus pe bătrân afară din sat, spunându-i să se ducă unde va voi, că la el n-are ce căuta. Ochii bătrânului s-au umplut de lacrimi şi, izbucnind în plâns, i-a zis fiului său:
– Vezi acolo, pe deal, piatra aceea mare? Până acolo l-am condus şi eu pe tatăl meu, lăsându-l apoi în voia soartei. Condu-mă deci şi tu până acolo!
– Dumnezeule, strigă fiul, ce aud? Tu, tată, ai făcut părinţilor tăi această nedreptate, pe care voiam să ţi-o fac şi eu ţie acum? Oare şi copiii mei vor face cu mine astfel? Vino îndărăt. Şi de acum înainte cea mai bună cameră din toată casa mea va şi te voi îngriji cu bună-credinţă până la moarte.
***
Un biet tată bătrân, devenind scârbos fiului şi nurorii sale, a fost dat deoparte cu masa. Acolo pe vatră dădeau mâncare într-un vas scobit în lemn. Bătrânul mâhnit, mânca lăcrimând, gândindu-se ce era odată şi ce-a ajuns…
Într-o zi, fiul său, umblând prin curte după treburile gospodăriei, vede copilul lui mai mărişor scobind cu cuţitul într-un trunchi de lemn.
– Ce faci acolo, măi Petrişor?, îl întrebă tatăl.
– Fac o piuă în care să-ţi dau să mănânci când vei fi şi mata bătrân ca bunelul, i-a răspuns copilul.
Atunci tânărul fu cuprins de mare ruşine şi teamă de pedeapsa lui Dumnezeu. Intrând în casă, şi-a cerut iertare de la tatăl său, şi de atunci înainte, l-a pus la masă şi l-a îngrijit cu multă osârdie, ca un adevărat fiu.
***
Odată un tânăr s-a dus la un pustnic şi i-a zis:
– Cinstitule bătrân! Eu iubesc mult pe mama, care-i bătrână şi neputincioasă. Am luat-o în casa mea, […] o îmbrac, îi dau de mâncare şi băutură chiar cu mâna mea. Cu mâinile mele o ridic din pat, o iau în braţe, o scot primăvara afară şi plimb prin aer curat şi iarăşi eu cu mâinile mele o culc pe patul primenit şi aşternut curat. Spune-mi te rog, drept: Răsplătitu-i-am eu, cu aceasta, tot ce a făcut ea pentru mine?
Pustincul i-a răspuns:
– Răsplătit? Departe, fiule, departe. Nici măcar a zecea parte nu i-ai întors ei din câte a făcut ea pentru tine. Tu însă ai făcut bine, după cât ai putut, Dumnezeu să-ţi dea răsplată mare după puţinul tău.
