Aş vrea să atrag atenţia Dumneavoastră doar la o singură circumstanţă. Fiind fiica consulului roman, aparţinând la aristocraţia romană, Tatiana şi-a terminat viaţa ca o muceniţă. Ce semnifică să-ţi sacrifici viaţa pentru convingere? Este o manifestare a unei forţe interne ieşite din comun! Această capacitate de a merge până la capăt pe calea aleasă, fără a-ţi fi frică chiar de moarte, noi o numim credinţă, manifestată pentru cineva. Sfânta Tatiana a fost credincioasă lui Hristos Mântuitorul. Ea a fost credincioasă acelei alegeri, pe care a făcut-o şi nici un fel de groază în faţa torturilor nu o putea îndepărta de a fi împreună cu Hristos şi a rămâne fidelă la tot ce a perceput prin mintea şi inima sa prin Evanghelie.
Este uimitor, dar cuvântul „credinţă”, „fidelitate” are o enormă importanţă în utilizarea lui pentru multe circumstanţe ale vieţii noastre. Parcă poate exista un colectiv unit de savanţi sau producători fără fidelitate faţă de cauză lor? Parcă se poate păstra o familie fericită fără a fi credincioşi unii altora – soţ şi soţie, copii şi părinţi? Noi ştim că fidelitatea, credinţa provine din profunzimea conştiinţei umane, din adâncul sufletului.
În viaţa de toate zilele există şi un alt cuvânt, împrumutat din alte limbi, care este chemat parcă să lase în umbră măreaţa noţiune a fidelităţii – este cuvântul „loialitate”. Dar dacă e să ne clarificăm, atunci vedem că în loialitate nu este un sentiment cordial. Loialitatea este pragmatică. Loialitatea poate fi descrisă ca fiind o colaborare sigură, o existenţă sigură. Loialitatea, desigur, nu presupune trădare, dar nici nu o exclude, deoarece nu cere de la om o jertfire deplină a propriei personalităţi. Este un fenomen superficial, deşi necesar deseori pentru formarea aceloraşi corporaţii, colective de muncă etc.
Însă fidelitatea, credinţa, cu adevărat atinge profunzimea existenţei omeneşti. Nu este întâmplător că și cuvântul „credinţă” are sens atât pentru relaţia cu vreo persoană apropiată, cât şi pentru relaţia cu Dumnezeu. Nu este întâmplător acest lucru, deoarece în conştiinţa poporului nici un fel de credinţă unei persoane, unei cauze, nu poate exista fără credinţă în Dumnezeu. Credinţa a fost formată de convingeri religioase profunde, de conştiinţa faptului că de asupra noastră a tuturor este judecata lui Dumnezeu, că nu se admite a face o potlogărie, nu se poate de înşelat, nu se poate de trădat, deoarece acest lucru nu este doar etic faţă de altă persoană, dar e şi un păcat faţă de Dumnezeu.
Chipul sfintei muceniţe Tatiana ne farmecă. Dacă tinerii de azi ar putea cunoaşte viaţa ei! Din păcate nu este aşa. Cu toată forţa torentului informaţional contemporan astfel de povestiri, precum este cea despre sfânta muceniţă Tatiana, ocupă un loc infim. Însă chipul ei este capabil să descopere în faţa omului ceva destul de esenţial pentru el însuşi. Tânără, frumoasă, de succes, această domnişoară refuza la multe distracţii, obicee ale vieţii de atunci şi îşi concentra atenţia asupra convingerilor proprii, creştea într-un erou al duhului, căpăta puterea de a chema la provocare pe chinuitori, a căror mână era îndreptată de puterea supremă de stat a celui mai puternic imperiu din lume. După chipul domnişoarei tinere se ascundea o putere de duh inimaginabilă şi această forţă s-a format din cauza că ea credea în Dumnezeu, în Hristos – aceasta era piatra unghiulară a convingerilor ei.
Fidelitatea adevărată este acolo, unde este frica de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu – nu este o eliminare a adrenalinei în sânge, nu este acea frică, pe care o simte şoferul care a încălcat drepturile de circulaţie, când este oprit de poliţist. Frica de Dumnezeu este o noţiune etică, care trece prin toată viaţa omului. Puterea fricii lui Dumnezeu poate corecta comportamentul nostru. Noi conştientizăm că Dumnezeu este alături de noi, că El vede faptele noastre şi dacă noi credem în El, noi Îi încredinţăm Lui viaţa noastră. Atunci orice fel de trădare devine imposibilă, precum imposibile devin multe altele, ceea ce azi distrug viaţa personală, viaţa familială, relaţiile sociale, ceea ce loveşte în însăşi existenţa civilizaţiei umane. Este un păcat, ridicat la rang de normă, dar el nu este posibil atunci, când omul păstrează credinţa şi fidelitatea faţă de Domnul.
Eu din toată inima aş vrea să doresc studenţilor şi profesorilor Universităţii de Stat de la Moscova, ai tuturor instituţiilor de învăţământ din ţară, să se gândească asupra faptului ce semnifică să fii credincios, fidel, ce semnifică să crezi în Dumnezeu. Astăzi un mare număr de oameni care aparţin la intelectualitate, deja au descoperit pentru sine drumul ce duce la biserică. Noi vedem ce se întâmplă în Patria noastră. Şi când ni se spune că există o anumită contradicţie insurmontabilă dintre intelectualitate şi Biserică, că Biserica prin comportamentul său respinge de la sine intelectualitatea – acestea sunt cele dorite, care sunt arătate ca cele reale de către un cerc îngust de persoane, pentru care este importantă nu apartenenţa la intelectualitate, dar lupta împotriva credinţei.
Noi am pomenit azi evenimentele tragice, legate de închiderea acestei biserici, de distrugerea credinţei în ţara noastră. Parcă totul ce azi se vorbeşte despre Biserică nu s-a spus în anii groaznici de înainte de revoluţie, în anii de teroare şi distrugere a Rusiei şi a Bisericii Ruse? Toate acestea s-au spus şi se vorbea mult mai drastic, decât acum…
Noi afirmăm că nu există nici un fel de contradicţii dintre intelectualitate şi Biserică, dacă şi una, şi alta îşi păstrează credinţa faţă de marile valori morale, care există în viaţa poporului nostru. Biserica este deschisă faţă de dialog. Noi suntem gata să ne întâlnim chiar cu adversarii, noi suntem gata să ne întâlnim cu fiecare, noi suntem gata să dăm explicaţii cu smerenie la întrebările apărute. Dar noi nu suntem gata să fim statişti, după cum o doresc anumite cercuri în lupta cu Biserica. Biserica nu va fi statist – ea cu smerenie şi putere interioară întotdeauna va mărturisi despre Dumnezeu Cel Viu, despre acea lege, care a fost dată de El oamenilor, despre faptul cum această lege, reflectându-se în viaţa poporului, apare azi în acele valori tradiţionale morale, pe care le apără Biserica.
Din Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii sfintei muceniţe Tatiana
25 ianuarie 2013
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii
